Verdict în cazul odioasei crime din Mănăstireni! Autorul faptei a fost condamnat la închisoare pe viață
Dorel Gheorghe Gânscă, autorul unei crime odioase care a îngrozit o țară întreagă, a fost condamnat de magistrații clujeni la închisoare pe viață.
Bărbatul este acuzat că, la data de 6 iulie 2023, a intrat fără permisiune în curtea unei femei de 73 de ani din localitatea clujeană Mănăstireni și i-a spus că vrea să întrețină relații intime cu aceasta.
Pentru că s-a lovit de refuzul victimei, bărbatul a devenit violent, a trântit-o pe femeie la pământ, i-a tras în jos pantalonii şi lenjeria intimă până la nivelul genunchilor, cu intenția de a o agresa sexual.
La solicitarea bărbatului, victima i-ar fi dat bijuteriile din aur (cerceii din urechi, lănţişorul de la gât şi verigheta şi inelul de la mâna stângă).
Din cauza faptului că femeia ar fi început să urle, văzând intenţia agresorului de a întreţine raportul sexual, bărbatul a lovit-o pe victimă de șapte ori cu securea în cap până a lăsat-o lată.
Potrivit IML Cluj-Napoca, moartea femeii a fost una violentă și s-a datorat „hemoragiei, contuziei şi dilacerării meningo-cerebrale şi cerebeloase consecutive multiplelor plăgi despicat tăiate cranio cerebrale, cu fracturi multiple multieschiloase şi cu înfundare în craniu produse în cadrul unui politraumatism prin heteroagresiune – omucidere, leziunile s-au putut produce prin lovire activă repetată cu un corp tăietor-despicător, fiind constatate şi leziuni traumatice de autoapărare (plăgi despicate-tăiate la antebraţ şi mână, bilateral), care s-au putut produce prin lovire tangenţială cu corp tăietor-despicător, între leziunile traumatice şi deces există legătură directă de cauzalitate, leziunile şi moartea pot data din 06.07.2023”.
Magistrații de la Tribunalul Cluj au reținut că femeia era văduvă şi locuia singură, pe perioada verii, în satul Mănăstireni, județul Cluj, într-o casă situată lângă biserica şi cimitirul din sat, având gard comun.
În fața instanței, bărbatul a declarat că, în ziua crimei, a băut 10 beri, jumătate de litru ţuică şi lichior, iar apoi a mers la cimitirul din sat, unde sunt îngropaţi părinţii lui. Agresorul a precizat că în momentul în care consumă alcool, are porniri sexuale. Astfel, din cimitir a observat-o pe femeie și s-a îndreptat spre aceasta cu intenţia de a întreţine relaţii sexuale.
A sărit gardul despărţitor dintre cimitir şi grădina victimei fără a avea consimţământul acesteia.
Anchetatorii au stabilit că, după comiterea faptei, bărbatul a sărit din nou gardul şi a ieşit la ora 16:08 prin curtea bisericii, a traversat drumul şi s-a spălat pe mâini de sânge în pârâul ce trece pe lângă drum. Apoi, a plecat acasă, s-a schimbat de haine şi încălţăminte şi pantalonii scurţi ce îi purta, i-a spălat.
Ulterior, bărbatul a rugat un sătean să-l ducă până la drumul european, de unde a luat o ocazie, apoi un autobuz până la Cluj-Napoca.
După ce a ajuns în cartierul Mănăştur, s-a deplasat pe jos pe linia de tramvai şi s-a oprit la centrul comercial Winmarkt, unde a vândut bijuteriile la o casă de amanet pentru suma de 2866 lei.
Bărbatul a cheltuit banii pe serviciile unei prostituate şi la jocuri de noroc.
Menționăm că decizia magistraților de la Tribunalul Cluj nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
5 Comentarii
Vânzare! Mini aparatul de aer condiționat portabil răcește, hidratează și reîmprospătează. Silențios și portabil, poate fi dus la serviciu sau la plajă, răcește perfect și rapid camera. Preț foarte frumos ---- https://come.ac/kondio
la ce-ți trebe babo o tonă de haur atârnat la urechi și grumaz? de abia ține bastonu la șaptej de ani dar îi trebe haur. face foamea că nu-i ajunge pensia, dar nu-și vinde plevurile din haur la amanet sau pe olx să-și facă rost de bani de pită, stă să i le ciordească nebunu și să-i cheltuie de centuriste și păcănele.
@proaste și hoaștele astea cu 10 kile de haur haurit la grumaz toată ziua.: si e normal sa fie omorâtă după tine, imbecilule? Ti-a cerut ție ceva femeia ca " să nu moară de foame"?
asta trebuia atarnat cu picioarele in sus sii despicat cu barda ca o bovina... apoi aruncat la protan...
Ce monstru! Ăsta trebuie decapitat! Unde este pedeapsa cu moartea???
Se aude???