Miercuri 18 Decembrie

Accident cu un microbuz școlar! Doi elevi au fost transportați de urgență la spital


Un microbuz școlar a fost implicat într-un accident pe o șosea din județul Mureș. Doi elevi au ajuns la spital. Accidentul s-a produs luni dimineață, scrie Mediafax.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 15 Toplița-Reghin, în zona localității Ciobotani, județul Mureș, a avut loc o coliziune în care au fost implicate un autoturism și un microbuz școlar.

În microbuz se aflau șoferul și opt elevi. Doi elevi au avut răni ușoare, fiind transportați la spital. Traficul rutier se desfășoară pe un fir, alternativ.


Comentarii Facebook