Vineri 27 Decembrie

Ambulanță în misiune răsturnată, după un impact violent! Pompierii au intervenit de urgență


O ambulanță a fost implicată într-un accident rutier produs în dimineața zilei de 24 decembrie, în jurul orei 04:20, în intersecția dintre străzile Calea Moților și B-dul Republicii din Alba Iulia. O autospecială a Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Alba s-a răsturnat în urma impactului cu o mașină a cărui șofer nu a respectat semnificația indicatorului „Stop”.

Accidentul a fost soluționat inițial ca și tamponare, fără victime, iar astfel evenimentul rutier nu a fost anunțat de IPJ Alba sau ISU Alba. Ulterior, conducătorul ambulanței și o pasageră s-au prezentat în seara zilei de 24 decembrie la UPU Alba Iulia, pentru îngrijiri medicale. Pe o filmare surprinsă imediat după producerea accidentului se poate observa că la fața locului se afla și o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Potrivit unor surse, la momentul accidentului ambulanța nu avea pacient. Autospeciala SAJ se deplasa spre o solicitare.

Reprezentanții IPJ Alba au transmis că în dimineața zilei de 24 decembrie 2024, în jurul orei 04:20, un tânăr de 21 de ani, din municipiul Blaj, în timp ce conducea un autoturism, pe Bulevardul Revoluției 1989, la intersecția cu strada Calea Moților, a pătruns în intersecție, fără a respecta semnificația indicatorului „Stop!”, intrând în coliziune cu o autospecială SAJ, condusă de un bărbat de 45 de ani, din municipiul Alba Iulia. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În urma evenimentului rutier, conducătorul auto, în vârstă de 45 de ani, și o femeie de 43 de ani, pasageră în autospecială SAJ, au suferit leziuni corporale ușoare, prezentându-se, în seara zilei de 24 decembrie, la unitatea medicală, în vederea acordării de îngrijiri medicale, noteaza alba24.ro. 

Comentarii Facebook