Duminica 22 Decembrie

ANM anunță ninsori de 1 Decembrie. Prognoza meteo în Alba Iulia, de Ziua Națională


Administrația Națională de Meteorologie emis o prognoză specială pentru Alba Iulia, de Ziua Națională a României. Astfel, pe data de 1 Decembrie, specialiștii anunță ploi, lapoviță, dar și ninsori. Rafalele de vânt vor face ca temperaturile resimțite să coboare foarte mult.

La Alba Iulia, pe parcursul zilei de 1 Decembrie, cerul va fi temporar noros, însă dimineața vor fi condiții de ceață. Seara și noaptea cerul va deveni noros și vor fi posibile precipitații slabe mixte (ploaie, lapoviță și ninsoare). Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 5 - 6 grade, iar cea minimă va fi de 1 - 2 grade.

Vremea la munte

Cerul va avea înnorări și vor fi precipitații slabe sub formă de lapoviță și ninsoare -local în sudul Carpaților Occidentali și izolat în Carpații Meridionali și Orientali. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în Munții Banatului și vestul Carpaților Meridionali. Regimul termic va fi apropiat de cel specific perioadei.

Foto: Ziarul Unirea

Comentarii Facebook