Duminica 22 Decembrie

ANM anunță temperaturi de primăvară, din weekend. Vremea 13 - 26 februarie 2023


Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 13 - 26 februarie 2023. Potrivit specialiștilor, se va încălzi treptat, cu valori ce ar putea să atingă 15 grade Celsius în sud, sud-vest și vest. Vremea de iarnă se menține la munte cu ninsori, vânt puternic și viscol. În regiunile montane așteptam rafale de peste 90 km/h.

Vremea în Transilvania

Vremea se va încălzi în prima săptămână, iar media regională a temperaturii maxime va crește de la 2...3 grade (valori apropiate de normele perioadei), până spre 7...8 grade. A doua săptămână din interval va debuta cu o scădere a valorilor diurne spre medii regionale de 4 grade. După data de 21 februarie, maximele vor avea tendința de creștere și vor ajunge, în medie, la 8...9 grade. Minimele termice vor avea variații mai ales în prima săptămână, vor fi preponderent negative și în general apropiate de normele perioadei pentru cea mai mare parte a regiunii. Mediile acestora vor oscila între -7 și 1 grad, cu cele mai calde nopți în intervalul 18-20 februarie. Probabilitatea pentru precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare va fi în creștere în intervalul 18-21 februarie și după data de 24 februarie.

Vremea la munte

Variațiile termice nu vor fi semnificative pe parcursul intervalului, dar tendința va fi de creștere ușoară în prima săptămână și după data de 21 februarie. Media temperaturilor maxime va oscila între -3 și 2 grade (cu cele mai ridicate valori între 16 și 19 februarie și după data de 22 februarie), iar a celor minime între -8 și -4 grade (cu cele mai ridicate valori între 18 și 20 februarie și după data de 23 februarie). Probabilitatea pentru precipitații sub formă de ninsoare va fi ridicată în intervalul 18-21 februarie și după data de 24 februarie.

Comentarii Facebook