Duminica 22 Decembrie

Au fost prinși interlopii care au dat foc de două ori unui Porsche în apropiere de județul Cluj - FOTO și VIDEO


Un Porsche 4x4 a fost incendiat de două ori, în decurs de două săptămâni, în Beclean, în luna august 2021. Polițiștii au reușit să îi prindă acum și pe cei care au dat foc mașinii, dar și pe cel care i-a plătit. 

În noaptea de 5 spre 6 august 2021, un bărbat a fost filmat în timp ce s-a apropiat de Porsche -ul parcat regulamentar, a turnat benzină pe parbriz și a pus foc. Vezi AICI imaginile video. În acea noapte mașina a ars complet. Cu câteva zile mai devreme, proprietarul a reușit să intervină și a salvat autoturismul. 

Cine sunt cei care au incendiat mașina din Beclean

Polițiștii din Beclean anunță că membrii unei grupări infracționale specializată în comiterea infracțiunilor de distrugere prin incendiere și furt calificat, au fost reținuți pentru 24 de ore, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud, în urma unor percheziții

La data de 9 ianuarie a.c., polițiștii din Bistrița-Năsăud au descins la locuințele a trei bărbați și o femeie, bănuiți de comiterea mai multor infracțiuni, într-un dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Perchezițiile au fost efectuate în localitățile Coldău, Bistrița, Dumitra și Negrilești și vizează documentarea activității infracționale a unei grupări specializate în comiterea infracțiunilor de distrugere prin incendiere și furt calificat.

Din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în perioada 20 iulie -6 august 2021, la solicitarea unui bărbat de 35 de ani, din Beclean și contra unor sume de bani, doi tineri de 24 și 27 de ani ar fi incendiat intenționat, în două ocazii diferite, un autoturism parcat pe raza orașului Beclean. Totodată, există suspiciuni cu privire la faptul că la data de 27 iulie 2021, cei doi ar mai fi incendiat un autoturism parcat în Bistrița. De asemenea, în luna aprilie 2019, cei doi ar fi sustras bani și bunuri din locuința unei femei din Bistrița, prejudiciul cauzat fiind estimat la 356.000 de lei, recuperat parțial.

Totodată, în perioada 10 august - 17 decembrie 2021, concubina bărbatului de 27 de ani, o femeie de 39 de ani, ar fi introdus, fără drept, în incinta Centrului de Reținere și Arestare Preventivă Bistrița-Năsăud, 2 telefoane mobile care ar fi fost folosite de bărbatul aflat în perioada respectivă în arest.

La percheziții au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe telefoane mobile, medii de stocare, precum și înscrisuri cu valoare probatorie. Totodată, au fost depistați, conduși la audieri și reținuți pentru 24 de ore femeia și bărbații de 35 de ani și 27 de ani. Tânărul de 24 de ani s-a sustras urmăririi penale, fiind depistat de polițiști în această dimineață, condus la sediul Poliției și reținut pentru 24 de ore.

La acțiuni au participat polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Poliției orașului Beclean, Secției 5 Poliție Rurală Beclean și Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și de Biroul Județean de Analiză a Informațiilor Bistrița-Năsăud.

Comentarii Facebook