Duminica 22 Decembrie

Bărbat, acuzat că a rupt cornul unui căprior de la grădina zoologică din Hunedoara


Un vizitator al Grădinii zoologice din Hunedoara este acuzat că a provocat un incident grav, duminică. Bărbatul ar fi smuls cornul unui căprior, aflat într-un ţarc, transmite Adevărul.ro

Animalul a rămas cu urma, însângerată, a ruperii cornului. Potrivit unui reprezentant al Zoo Hunedoara, oamenii care l-au văzut pe bărbat i-au anunţat pe angajaţii zoo-parcului. Întrebat despre fapta sa, acesta nu a recunoscut-o şi a devenit recalcitrat, ameninţându-i pe cei din jur.

Martorii scenei povestesc că agenţii firmei de pază l-au imobilizat pe hunedorean, iar în urma percheziţiei au găsit asupra lui, ascuns, sub haine, cornul provenit de la căprior.

La faţa locului au ajuns echipajele Poliţiei şi Poliţiei Locale, iar bărbatul a fost reţinut, pentru a fi dus la audieri. „Duminică, în jurul orei 15.20, Poliţia Municipiului Hunedoara a fost sesizată cu privire la faptul că un angajat al grădinii zoologice din localitate se ceartă cu o persoană recalcitrantă.

Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au aplanat starea conflictuală şi l-au identificat pe angajatul grădinii zoologice, care a declarat că ar fi avut o discuţie în contradictoriu cu un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Hunedoara, care a devenit recalcitrant şi l-ar fi ameninţat cu acte de violenţă, după ce angajatul grădinii zoologice l-a acuzat ca ar fi rupt cornul unui căprior.


Comentarii Facebook