Sambata 21 Decembrie

Bătrânică, lăsată de izbeliște de familie, transportată la spital în stare gravă și cu viermi pe corp: „Stătea cu un nepot care-i păpa pensia”


O bătrână de 90 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, a fost transportată de urgență la spital, în stare extrem de gravă. Femeia era deshidratată și avea viermi pe corp pentru că nu s-a mai putut îngriji de una singură. 

Cunoscuții susțin că bătrânica are și un nepot, însă acesta nu s-ar ocupa de femeie și doar îi ia pensia.  

Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa bătrâna e din localitatea Prundu Bârgăului, iar cea care a anunțat autoritățile a fost o vecină.

În data de 14 august, la UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa a fost adusă o femeie în vârstă de 90 de ani, în stare gravă (urgenţă de Cod roşu), neîngrijită, prezentând viermi pe corp, sepsis cu punct de plecare cutanat şi urinar, sindrom de deshidratare acută, insuficienţă renală acută.

Pacienta a primit îngrijiri şi asistenţă medicală în Urgenţă, fiind ulterior internată la secţia Boli infecţioase, unde beneficiază de tratament şi supraveghere de specialitate. Momentan, starea sa de sănătate este stabilă”,  au transmis reprezentanții unității medicale.

Oleg Burlac, un medic din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa a dezvăluit pe 

Facebook ce s-a întâmplat cu bătrânica de 90 de ani. 

De prin Urgență (caz al unui coleg de-al meu):

A fost chemată o ambulanță, de către vecina unei bătrâne de aproape 90 de ani, fiindcă atunci când s-a dus să-i ducă mâncare a găsit-o în „ultimul hal”. A ajuns un echipaj de prim ajutor, care a găsit-o pe bătrână în pat.

Când au dat să o ridice din pat și să o pună pe targa lor, în pat colcăiau viermi, patul era plin de viermi(nici nu vreau să mă gândesc cum mirosea acolo). Deci aduc ei bătrână în UPU, deshidratata, slăbită, ca o mumie.

Oamenii…îngroziți la gândul că urmează să-i curețe rănile de viermi. Totuși au avut și puțin noroc: nu avea răni, deci viermii nu erau de acolo. Viermii erau din caca pe care-l făcuse ea de câteva zile și nimeni nu a schimbat-o și nu a spălat-o.

Așa că a fost suficientă o spălare bună ca să se ducă și viermișorii. Deci greul cazului a fost dus de infirmiere.

Bătrână stătea cică cu un nepot care-i păpa pensia, și, culmea că, avea și o fiică, care, zice lumea, că ar avea un magazin prin oraș. Când au luat legătura cu ea, le-a zis oamenilor noștri că ea ar fi fost plecată din țară (ca să se afle ulterior că nu a fost plecata nicăieri).

Trăia la doi km de bătrână și a văzut-o ultima dată în urmă cu 4 luni, iar mâncare îi duceau vecinele cu rândul. Unde se încadrează asta? Crimă cu premeditare sau din culpă?

Raspuns: nicăieri, „Doamna” e bine merci acasă, se uită la TV și le judecă pe doctorițele de la Pantelimon, iar bătrâna… în spital.

Somn ușor”, a relatat medicul.

Comentarii Facebook