Duminica 22 Decembrie

Biserică scufundată de comunişti, reconstruită pe un lac din inima Ardealului. A fost singura rămasă deasupra apelor, iar acum turiștii o pot vizita


Un simbol a fost reconstruit în inima Transilvaniei! Biserica scufundată de la Bezid a renăscut din ape și este deschisă turiștilor. Lăcaşul de cult a fost singurul care a rămas la suprafaţă, după ce întreg satul a fost scufundat de comunişti. 

Acum, biserica nu mai este destinată slujbelor, ci rămâne monument istoric şi un simbol al localnicilor care şi-au pierdut casele sub ape.

„Biserica din Bezidul Nou a fost simbolul programului de distrugere al satelor din comunism şi a rezistat în apă până în 2014 în iunie, după care s-a prăbuşit de tot, dar, prin donaţii publice, am reuşit să reconstruim biserica fix acolo unde era, deci în apă", explică Peter Gaspar, ghid turistic, într-o intervenție televizată.

Turiştii care ajung în zonă sunt atraşi ca un magnet de povestea satului scufundat. În trecut, comuniştii au decis să amenajeze un lac de acumulare în locul satului. 180 de case și biserica au fost scufundate.

Biserica - în trecut catolică - a primit acum numele de Biserica Solidarităţii - şi toţi oamenii, indiferent de confesiune sau religie, sunt bineveniţi. Reconstrucţia a costat 350 de mii de euro.

Turnul bisericii are 20 de metri înălţime, iar renovarea nu a fost ușoară. Au fost aşezaţi 36 de piloni de beton, de 15 metri fiecare, pentru care s-a forat în lacul de acumulare. 

Foto.Observator

Comentarii Facebook