Duminica 22 Decembrie

Botezul Domnului, vestit din casă în casă de preoții ortodocși din România: „Rânduielile spun că trebuie să se treacă pe la casele credincioșilor”


Mai sunt câteva zile până la Bobotează, iar preoții au început să bată la uşile credincioșilor pentru a le vesti Botezul Domnului.

În satele de pe Valea Gurghiului, din județul Mureș, gospodăriile sunt răsfirate, și preotul a început să meargă cu crucea din casă în casă, chiar de luni. Până pe șase ianuarie, preotul trebuie să sfinţească fiecare casă din parohie.

Ce spune tradiția despre Bobotează

În satele de munte de pe Valea Gurghiului, bătăile clopotelor anunță că preotul a pornit să sfințescă casele. Încă de la primele ore sunt luate la pas gospodăriile. Întâlnirea cu preotul durează câteva minute, iar, la final, enoriaşii au grijă să îi dea cât îi lasă inima şi buzunarul.

Înainte de Bobotează este această tradiție, rânduielile spun că în ajunul botezului Domnului să se treacă pe la casele credincioșilor. În zona de munte e mai greu, distanța între case”, spune preotul Sava Daniel, citat de ȘtirileProTv.  

Tradiția spune că oamenii ale căror case au fost sfințite, vor fi ocrotiți

 „Asta e tradiția. Întodeauna trebuie să vină preotul să sfințească casa, așa e bine, lasă agheasmă, apă sfințită și o ținem peste tot anul. E bună să fie în casă apă sfințită”, spune un enoriaș.  „E tradiție din moșii și strămoșii noștri. E important, pentru că ești ferit de anumite boli, de fulgere. De tradiție nu ne putem lăsa”, mai declară un sătean. 

Oamenii speră ca anul 2023 să fie un an mai bun, mai liniștit și pașnic și mai roditor. Enoriașii se roagă pentru sănătate și belșug în noul an.

Sperăm să fie un an mai bun și mai bogat. Să fie liniște, să fie pace. Ne rugăm și-l așteptăm cu mult drag în fiecare an”, spune un credincios. 

Casele trebuie sfințite până pe șase ianuarie, când credincioșii sărbătoresc Botezul Domnului. Este ziua în care se sfințesc apele.


Comentarii Facebook