Vineri 22 Noiembrie

Ce se mai întâmplă la Borsec? Cândva una dintre cele mai căutate destinații din țară, stațiunea a fost distrusă


Stațiunea Borsec din județul Harghita era cândva una dintre cele mai renumite destinații turistice din țară, dar din păcate, la fel ca Băile Herculane, a fost unul dintre locurile care au căzut pradă ruinei după Revoluție. Astăzi, însă, localitatea renaște grație fondurilor europene. 

Nu doar din județul Harghita a fost una dintre cele mai renumite stațiuni, dar și din țară. Din păcate, a fost una dintre stațiunile din România care a fost distrusă cel mai tare, alături de Băile Herculane. În 2008, când am devenit primar, era aproape tot în ruină, inclusiv infrastructura și am decis atunci să căutăm fonduri și să reclădim orașul și stațiunea Borsec”, povestește Mikk Jozsef, edilul din Borsec.

În perioada 2007-2013 am atras aproape 30 de milioane de lei, iar în perioada următoare 2014 - 2020 am luat peste 35 de milioane de lei și acum suntem la studii de fezabilitate ca să pregătim perioada care urmează și vrem să accesăm cât mai multe fonduri prin POR și PNRR”, arată primarul.

Sumele nu sunt deloc de neglijat. „Dacă ne gândim că localitatea Borsec are 2.585 de locuitori, deci foarte puțini, și bugetul nostru propriu este undeva la 6,5 milioane de lei, atunci sumele acestea sunt mari”, subliniază Mikk Jozsef.

Ce s-a făcut în ultimii ani la Borsec

Toate străzile din localitate sunt acum asfaltate, pavate cu piatră cubică.

În centrul orașului așa am zis să refacem Borsecul exact așa cum a fost acum 100 de ani, cu piatră cubică, iar pentru mobilierul pe care îl vedem ne-am orientat către cărți poștale vechi. Pe lângă acestea - trotuare, parcări, șanțuri, podețe, alei în parcuri. 95% din infrastructură este pusă la punct și ne orientăm către altfel de investiții”, precizează primarul.

La 1 aprilie, a fost semnat un contract pe fonduri europene de 31 de milioane de lei, un proiect integrat, fiind prevăzută printre altele și reabilitarea școlii.

Pe lângă aceasta, este și o casă de cultură, care e monument istoric, și va fi reabilitată din aceste fonduri.

Tot în cadrul acestui proiect, se extinde și sistemul de iluminat pe aceste porțiuni.

În mai multe locații construim parcări, parcuri, alei, terenuri de tenis, de joacă, de fitness în aer liber. Chiar acum, și la sediul Primăriei se lucrează tot pe fonduri europene, se lucrează la reabilitare energetică”, spune primarul.

Pistă de bob de vară. Cum te poți relaxa la Borsec

În centrul orașului, de unde pornește practic stațiunea Borsec, un panou arată ce obiective sunt de văzut: de la izvoarele cu apă minerală, la Poiana Zânelor, Peștera de Gheață, Grota Urșilor și, desigur, mofete.

Cu toate acestea, până în 2008, turismul „a fost cam problemă”, spune primarul.

Până în 1989, aveam 6.000 de locuri de cazare care, până în 2008, au scăzut la 86. Vă dați seama cât de mare era distrugerea în localitate. Odată ce am început construcțiile în turism, iar Primăria a devenit unul dintre cei mai mari investitori în turism, am construit pârtii de schi, de doi ani avem și pistă de bob de vară, am reconstruit baia cu apă minerală, reconstruim un centru balnear”, detaliază primarul Mikk Jozsef.

Borsecul este interesant atât pentru tineri, cât și pentru familiile cu copii mici și pentru seniori. Pentru fiecare oferă ceva aparte. Apele minerale sunt benefice tuturor. Au proprietăți terapeutice, prin consum sau îmbăiere. Sunt și multe atracții, se pot face excursii în zona rezervației naturale sau pe cele 15 trasee montane sau pe traseele cicloturistice. Iarna funcționează pârtia de schi, atunci vin oaspeți, turiști, din zonele învecinate. Iar pe timp de vară, de când funcționează și pista de bob, sunt și activități de agrement precum călărie sau plimbări cu trăsura, cățărare pe stâncă”, arată Cristina Cotrigașanu - angajată a Biroului de informare turistică Borsec.

Planuri mari pentru Borsec

În Borsec sunt mai multe clădiri care au o vechime mai mare de 100 de ani și care au un stil arhitectonic caracteristic. Primarul spune că dacă ar fi salvate aceste clădiri, Borsecul ar fi și mai aparte.

Această clădire era în ruină și fiind monument istoric, Ministerul Culturii și Primăria aveau drept de preempțiune la cumpărare. Chiar când era de vânzare, Primăria a decis ca să cumpere și să salveze. Am accesat fonduri europene cu o contribuție de 2%. O să funcționeze și ca muzeu de balneologie și o să fie și săli de creație pentru tinerii artiști și săli de expoziție”, spune primarul Mikk Jozsef.

Tot pe bani europeni, autoritatea mai are încă 47 de proiecte pregătite pentru a fi depuse și a pentru obține finanțare.

Vrem să facem rețeaua de gaze, pentru că în momentul de față nu avem sistemul de gaze naturale introdus. Vrem să construim parc industrial, incubator de afaceri, centru de tineret. Aici, sus, în stațiune, vrem să facem și un parc de agrement care se fie alături de pista de bob de vară. Extindem o bază sportivă situată la o altitudine de 900 de metri și aerul acesta curat e foarte benefic pentru sportivi”, precizează edilul.


Comentarii Facebook