Duminica 22 Decembrie

Ce spune mămica din Ardeal care şi-a abandonat bebeluşul pe câmp, cu o sticlă de lapte lângă el. De ce a recurs la gestul monstruos


Un bebeluş de doar 5 săptămâni a fost găsit abandonat de mama lui pe un câmp de la marginea unei comune din Sibiu. Copilul a fost descoperit de câţiva muncitori care treceau prin zonă şi care i-au auzit plânsetele. Autorităţile au reuşit să o identifice imediat pe mamă, o tânără de doar 19 ani.

Bebelușul era îmbrăcat gros, dar așezat pe pământ și lângă el a fost lăsată și o sticlă cu lapte. Angajații primăriei au luat micuțul, au anunțat autoritățile și au reușit și identificarea mamei, care încerca să fugă. 

Femeia este din Târnava și a trăit în concubinaj în satul Boarta. După ce concubinul a dat-o afară din casă, femeia s-a decis să abandoneze copilul. În momentul de față se află alături de copil în Spitalul din Mediaș. Mama a recunoscut cu greu că este copilul ei, dar, în cele din urmă, a declarat că oricum nu și-l mai dorește. Pentru ceea ce a făcut, tânăra de 19 ani riscă până la  trei ani de închisoare, scrie Observator.

frate.jpeg

Citește și: O tânără mămică din Ardeal şi-a abandonat bebeluşul pe câmp, cu o sticlă de lapte lângă el

Comentarii Facebook