Cine este tenorul ardelean Felician Mureșan care a murit subit pe aeroport la doar 43 de ani. A lăsat în urmă trei copii și o durere imensă


Tenorul Felician Mureșan urma să se urce în avion, în seara zilei de luni, pentru a merge la Muntele Athos însă i s-a făcut rău și a intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de urgență au ajuns în doar câteva minute și au început manevrele de resuscitare. Deși s-a încercat zeci de minute resuscitarea, medicii nu au reușit readucerea sa la viață.

Tată a trei copii, tenor la Filarmonica de Stat din Oradea și profesor de muzică la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea, Felician Mureșan a decedat la doar 43 de ani.

Născut pe 10 februarie 1982, Felician a fost un artist cunoscut pentru emoția sinceră pe care o transmitea prin fiecare interpretare. Decesul  tenorului a fost anunțat chiar de colegi și de instituție.

Cu profundă durere anunțăm trecerea în neființă a colegului nostru, tenorul Felician Mureșan.

Felician a fost un artist de o sensibilitate aparte, cunoscut pentru natura sa rezervată și discreția cu care se exprima. Deși prezența lui pe scenă era subtilă, vocea caldă și autentică a reușit să transmită emoții sincere și să îmbogățească fiecare interpretare. În anii petrecuți alături de noi în Corul Filarmonicii de Stat Oradea, a lăsat o amprentă unică, demonstrând că talentul adevărat se măsoară nu doar prin spectaculozitate, ci și prin modestie și autenticitate.

Ne vor lipsi profund umilința și rafinamentul său, iar amintirea lui va rămâne veșnic vie în inimile noastre. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut. Odihnește-te în pace, Felician.” a transmis Filarmonica din Oradea

Comentarii Facebook