Duminica 22 Decembrie

Comoară din adâncuri, descoperită într-un mormânt din epoca bronzului, în Oradea


Într-un mormânt datat în epoca bronzului au fost găsite 169 de brăţări din aur, 800 de mărgele confecționate din os și o brățară plurispiralată din cupru. Descoperirea impresionantă a fost făcută în siturile arheologice săpate de-a lungul drumului ce va face legătura între Oradea şi Autostrada 3.

Vestigiile aurifere importante au fost descoperite în primele şase luni ale acestui an, în urma cercetărilor arheologice din cele 9 situri de pe aliniamentul drumului ce face legătura între Oradea şi Autostrada 3. Unele situri se întind pe mai bine de 20 de mii de metri pătraţi, scrie Observator.

Relicvele descoperite de arheologi provin din mai multe epoci. În cel mai vechi dintre mormintele descoperite, datat în mileniul VI înainte de Hristos, au fost găsite mai multe vase ceramice pictate. În altele, care datează din perioada contemporană, a fost descoperită muniţie din vremea Primului Război Mondial.

Foto: ebihoreanul.ro

Comentarii Facebook