Miercuri 4 Decembrie

Crimă șocantă! Un bărbat a fost ucis de propriul frate într-o clădire abandonată


În seara zilei de marți, 3 decembrie, un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost găsit decedat într-un imobil părăsit de pe raza localității Fărău, județul Alba. 

Potrivit polițiștilor, bărbatul ar fi fost victima unei infracțiuni cu violență, săvârșită de către fratele său, în vârstă de 56 de ani, în urma unui conflict spontan.

La fața locului, s-a deplasat o echipă complexă, condusă de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, împreună cu ofițeri ai Serviciului Investigații Criminale și ai Serviciului Criminalistic.

La data de 4 decembrie, procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus reținerea bărbatului, în vârstă de 56 de ani, pentru 24 de ore.


Comentarii Facebook