Vreme de 86 de ani, Mocăniţa din Apuseni a fost principalul mijloc de transport pentru moţi, între Turda și Câmpeni. De multe ori trenul cu ecartament îngust nu era suficient de încăpător, iar călătorii recurgeau la soluţii ingenioase.

Cea mai mare aglomerație era atunci când se ținea Târgul de Fete de pe Muntele Găina. Moții se urcau pe vagoane şi mergeau astfel de zeci de kilometri până la destinaţie.

Imaginea cu Mocăniţa plină ochi de călători, atât în interiorul vagoanelor, pe scări, dar mai ales pe acoperiş era un spectacol desăvârşit. Trenul parcurgea astfel cei 80 de kilometri de la Turda până la Câmpeni. Majoritatea călătorilor era formată din turişti şi locuitori de pe cursul inferior al Arieşului, care doreau să ajungă la Târgul de Fete de pe Muntele Găina. Manifestarea are loc de sute de ani, sus pe muntele de la graniţa dintre Alba, Hunedoara şi Arad, în cea mai apropiată duminică de data de 20 iulie, scrie adevărul.ro. 

Înainte de 1989 şi câţiva ani şi după acest moment istoric, Mocăniţa a fost principalul mijloc de transport de pe Valea Arieşului. În zilele dinainte de Târgul de Fete, trenul era plin de oamenii care doreau să ajungă la eveniment. Cei care nu încăpeau în vagoane se urcau pe acoperişul acestora. Pericolul era minim având în vedere că trenul circula cu 30-40 de kilometri pe oră. Nici nu trebuiau să plătească bilet, pentru că în astfel de condiţii era imposibil ca şeful trenului să verifice documentele de călătorie. Astfel de imagini mai pot fi văzute, în prezent, în special în India.

foto: Rudolf Hanzelik

Tinerii puşi pe şotii din unele localităţi de pe traseul Mocăniţei se distrau pe seama călătorilor de pe vagoane. Aşteptau trenul cu un furtun legat la apă şi îi udau pe cei de pe tren. Neavând unde să fugă, călătorii suportau cu stoicism valul de apă care se abătea asupra lor. Din Cîmpeni, turiştii mergeau cu mijloace de transport auto până la Avram Iancu, iar de aici urcau pe jos până la aproape 1500 de metri altitudine, pe Muntele Găina.

Mocăniţa s-a dat în funcţiune oficial la data de 20 iunie 1912 şi a fost scoasă din uz în anul 1998. Linia îngustă avea 27 de staţii, din care 4 gări (Turda, Baia de Arieş, Câmpeni, Abrud) şi 23 halte: Turda-Transbordare, Mihai Viteazu (Sânmihaiu de Sus), Corneşti (Plăeşti), Moldoveneşti, Buru, Lungeşti Ocolişel, Vidolm, Ocoliş, Lunca-Poşaga (Lunca Arieşului), Sălciua de Jos, Sălciua, Brăzeşti, Sartăş, Muncel, Valea Lupşii, Hădărău (Hădăreni), Lupşa, Muşca, Gîrde, Bistra, Podu Mijii şi Roşia Montană. Între Turda şi Cîmpeni erau 22 de treceri la nivel cu cale ferată, cu şi fară barieră (majoritatea fiind fără barieră). Până în anii 70, trenul era acţionat cu locomotive pe aburi. Evoluţia tehnologică a adus şi pentru moţi, trenuri moderne, echivalentul la scară mai mică a celor care circulau pe liniile normale. Acestea au fost ultimele trenuri care au circulat pe Valea Arieşului.

 foto: Alexandru Mendrea

În ultimii ani de funcţionare, pe această rută circulau zilnic (dus-întors) trei trenuri cu două clase. Trenul parcurgea cei 94 km în circa 6 ore şi 30 minute, oprind în toate staţiile). Mocăniţa oprea însă şi între staţii, când pasagerii ocazionali făceau semne cu mâna. Trenul a devenit nerentabil pe fondul dezvoltării transportului auto, dar şi a scăderii activităţii agenţilor economici din Apuseni: exploatările miniere de la Baia de Arieş, Roşia Montană şi Abrud şi fabrica de prelucrare a lemnului din Câmpeni. Calea ferată îngustă a fost declarată monument istoric, situaţie care a salvat ceva din trecutul Mocăniţei, dar nu a readus-o pe şine decât sporadic şi pe o distanţă scurtă (11 kilometri) între Abrud şi Câmpeni.