Duminica 22 Decembrie

Doi cai, găsiți în Cluj după ce au fost furați de la o stână din Bistrița-Năsăud. Făptașii au apucat să vândă cabalinele înainte să fie prinși


Duminică, 1 mai, un bărbat a anunțat că i-au fost furați doi cai de la stână. Autoritățile, puse pe treabă, au găsit animalele două zile mai târziu în județul Cluj. 

Polițiștii au reușit să recupereze doi cai furați de la o stână, mai exact, un bărbat din localitatea Corvinești a anunțat că cele două cabaline au dispărut fără urmă în data de 1 mai. 

Ieri, marți, 3 mai, cele două animale au fost găsite la Cluj, după ce au fost cumpărate de a două persoană. Hoții, doi tineri consăteni ai păgubitului, au fost reținuți.

La data de 1 mai a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au fost sesizați de un bărbat din Corvinești, cu privire la faptul că două cabaline care îi aparțin au fost sustrase de la o stână din extravilanul localității. Polițiștii din Lechința au desfășurat activități complexe de documentare a faptei fiind sprijiniți de polițiștii Postului de Poliție Șieu Măgheruș”, au transmis polițiștii bistrițeni. 

La data de 3 mai a.c., au reușit identificarea primului cumpărător al cabalinelor, o persoană de pe raza localității Sărățel. Ulterior, pe raza județului Cluj, caii au fost identificați și recuperați de la o altă persoană. În urma investigațiilor au fost identificate și persoanele bănuite de sustragerea cailor, respectiv doi tineri de 25 de ani, din Corvinești”, au mai explicat aceștia. 

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința în vederea stabilirii întregii activități infracționale”, au încheiat reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud, potrivit bistrițeanul.ro


Comentarii Facebook