Vineri 22 Noiembrie

Doi instructori auto au creat un sistem complex pentru ca clienții lor să poată frauda examenul. Cât le-au cerut celor 200 de oameni pe care i-au ajutat


Doi instructori auto au crezut că pot păcăli autoritățile la nesfârșit. Aceștia au creat un grup care acționa pentru a frauda examenele auto.

În total 8 persoane au fost trimise în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, instigare la fals intelectual şi trafic de influență, dosarul penal fiind constituit ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul DGA – Serviciul Județean Anticorupție Brașov.

Cei doi au dezvoltat o metodă inedită pentru a frauda proba teoretică a examenului. Aceștia au convins mai multe persoane, inclusiv rude, să se înscrie la examen, urmând ca odată ajunși în sală să le ,,sufle” răspunsurile celor care doreau să obțină permisul. 

,,Cei doi instructori auto au racolat mai multe persoane, inclusiv membri de familie, care dețineau permis de conducere pentru categoria B, acestea urmând, în mod fictiv, cursurile unor şcoli de șoferi.

Ulterior, aceștia se înscriau şi participau la proba teoretică pentru obţinerea dreptului de a conduce pentru alte categorii de vehicule, fără intenţia de a o promova, scopul fiind acela de a se afla în sala de examinare, pentru a indica beneficiarilor răspunsurile corecte la întrebări. În acest mod, beneficiarii promovau proba teoretică", arată DGA.

Suma de bani pe care viitorii șoferi ar fi plătit-o ar fi de aproximativ 3000 de euro.

Viitorii șoferi au plătit aproximativ 3000 de euro pentru un permis.

Cei doi au ajutat clienții să fraudeze examenele în acest mod, timp de mai bine de 7 ani. 

În urma activităților desfășurate de polițiști, au fost identificate aproximativ 200 de persoane care au obținut în mod ilicit permisul de conducere prin această "metodă", acestea fiind cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals intelectual, sub forma participației improprii.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii cu privire la bunuri mobile sau imobile ale inculpaților, în cuantum de aproximativ 490.000 de euro.


Comentarii Facebook