Duminica 22 Decembrie

Femeie de 78 de ani, în comă după ce era cât pe ce să se înece într-o piscină


O femeie în vârstă de 78 de ani, care aproape s-a înecat în piscina unui complex din staţiunea Ocna Sibiului, a fost resuscitată de un echipaj de Ambulanţă solicitat la faţa locului, fiind transportată în stare de comă la secţia UPU a Spitalului Judeţean Sibiu.

"SAJ Sibiu a trimis un echipaj tip C, cu medic, în localitatea Ocna Sibiului, unde o femeie de 78 ani s-a înecat în piscina unui complex din localitate. Echipajul Ambulanţei a continuat manevrele de resuscitare iniţiate la faţa locului de către persoane din apropiere şi după aproximativ 25 de minute, pacienta a prezentat puls.

Pacienta a fost stabilizată şi transportată de urgenţă la UPU Sibiu în stare comatoasă", au informat reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Sibiu.

De asemenea, SAJ Sibiu a trimis duminică un echipaj tip B de la Mediaş în localitatea Târnava, unde un bărbat de de aproximativ 30 ani s-a înecat încercând să traverseze un lac. Şi ISU Sibiu a trimis în zonă un echipaj SMURD şi un echipaj de pompieri militari cu barca pneumatică de salvare pentru găsirea bărbatului. La momentul transmiterii acestei ştiri, corpul bărbatului respectiv a fost găsit şi scos din lac, iar personalul medical a demarat manevrele standard de resuscitare.



Comentarii Facebook