Duminica 22 Decembrie

Femeie însărcinată, cu hemoragie severă, ignorată de medicii de la maternitatea din Sighișoara: „A presupus prin telefon că e cazul de a chiureta”


Acuzații la adresa Maternității din Sighișoara, după ce o femeie însărcinată s-a prezentat la Urgențe cu o hemoragie severă. Deși a cerut să fie văzută de medicul de gardă, femeia susține că acesta a discutat cu ea telefonic și a cerut să fie internată fără a o consulta. Conducerea unității sanitare a anunțat că face verificări în acest caz.

Pe 2 ianuarie, Diana Șimon, însărcinată în zece săptămâni a suferit o hemoragie puternică. Soțul său a cerut ajutor la 112. Inițial, li s-a transmis că va veni o ambulanță, însă, ulterior, operatorii de la numărul de urgență i-au anunțat că nu sunt mașini disponibile.

Am luat decizia să duc soția cu mașina la maternitatea Sighișoara. Am fost întâmpinat de 3 doamne, care au invitat-o pe soție să ia loc pe o bancă, în sala de așteptare. La insistențele noastre, a fost dusă în camera de primiri urgențe, ca să se întindă pe un pat. Am solicitat să o consulte un medic”, a declarat soțul pacientei. 

 Bărbatul susține că medicul de gardă nu a venit să-i consulte soția, ci a discutat cu aceasta la telefon. 

Zic, despre ce internare vorbim că nu m-a consultat nimeni, vine medicul? Ați spus că l-ați anunțat. Da, a spus să vă internăm. Dar pe ce bază să mă interneze, vă rog chemați-l să mă consulte, sângerez în continuare. Mi-a repetat că nu se poate, că la ce sângerare este, probabil trebuie să vă chiuretez, deci domnul doctor a presupus prin telefon că e cazul de a chiureta, când, de fapt, nu a fost cazul”, a spus pacienta, potrivit Digi24. 

În cele din urmă, cei doi soți au luat decizia de pleca la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Mureș, unde femeia a fost consultată de un medic și a primit tratament. După acest incident, familia a făcut o sesizare către Spitalul Municipal Sighișoara, de care aparține maternitatea. 

„Încercăm să găsim ce a dus la această situație neplăcută. În aceste cazuri, partea juridică și consultul medical o să îndrume către o posibilă cercetetare disciplinară sau consiliere etică și se vor lua măsurile care se impun conform legislației în vigoare”, explică managerul Spitalului Municipal Sighișoara.

Ancheta conducerii unității sanitare urmează să stabilească ce s-a întâmplat exact în acest caz.


Comentarii Facebook