Miercuri 15 Ianuarie

Filmul dublei crime care a îngrozit județul vecin! Agresorul și-a abuzat și omorât fosta educatoare și pe fiul ei. A mâncat lângă victimele ucise


O crimă cutremurătoare a avut loc în urmă cu câteva zile comuna Tarcea din Bihor. Un tânăr de 27 de ani și mama sa, o femeie de 63 de ani au fost uciși cu sânge rece. Criminalul ar fi chiar un vecin, care are condamnări anterioare pentru infracţiuni cu violenţă, dar şi agresiuni sexuale comise în Ungaria.  

Atenție! Urmează informații care vă pot afecta emoțional

Deși crima a avut loc în ziua de 7 ianuarie, victimele au fost găsite doar în 12 ianuarie, de către fiica femeii, care venise să-și viziteze mama.

Anchetatorii au început cercetările, dezvăluind în ce mod s-a petrecut brutalul atac.

,,Duminică, la prânz, Poliția a fost sesizată despre descoperirea a două cadavre într-o locuință din Adoni. La fața locului s-au deplasat polițiști, criminaliști, medici legiști și procurorul de caz. Luni, autorul a fost pus sub acuzare pentru omor calificat asupra a două sau mai multe persoane, faptă pedepsită cu detenție pe viață sau închisoare între 15 și 25 de ani”, a relatat Cristian Ardelean, procuror șef al Secției Urmărire Penală din Parchetul Bihor și purtător de cuvânt al instituției, potrivit Ebihoreanul.ro.

Bărbatul de 29 de ani a intrat în locuința celei care îi fusese educatoare cu intenția de a o viola. În interiorul casei a dat de fiul acesteia pe care l-a ucis fără remușcări. 

,,Autorul, un bărbat de 29 de ani, a intrat în locuință prin grădină, pentru a evita camerele de supraveghere de la intrarea principală. Scopul său a fost să o violeze pe femeia care îi fusese educatoare. Considerând că fiul acesteia era un obstacol că îi stă în cale, prima dată l-a omorât pe acesta", a explicat procurorul.

Ulterior a atacat femeia și a violat-o după care a dus-o în beci și a ucis-o.

„În final, criminalul a strâns-o de gât. Dar până să fie strânsă de gât, a fost foarte rău bătută. Mi-a spus colegul care a efectuat necropsia că tot corpul era plin de echimoze. Fracturile costale s-au produs pentru că, probabil, s-a şi urcat pe ea”, susţine şeful Serviciului de Medicină Legală Bihor, dr. Camelia Buhaş, potrivit sursei citate.

În mod șocant, în loc să părăsească locuința imediat, individul și-a scos mâncare din frigider și-a încălzit-o și a mâncat liniștit.

,,Inculpatul a dat dovadă de un calm ieșit din comun, și-a încălzit mâncare din frigider, paste, a mâncat, iar apoi a plecat”, a mai spus procurorul.

În urma cercetărilor, polițiștii au percheziționat casa bărbatului și au descoperit că acesta ar fi încercat să incendieze hainele purtate în timpul crimelor. Mai mult, anchetatorii au găsit și un cuțit în cimitirul satului.

„Urmează să stabilim cu exactitate dacă acel cuțit este arma folosită”, a declarat procurorul. 

Bărbatul și-a recunoscut faptele, punând oribila crimă pe seama alcoolului.

Foto: ebihoreanul

Comentarii Facebook