Duminica 22 Decembrie

FOTO - Casă mistuită de flăcări într-o localitate din Bistriţa Năsăud. ISU Bistrița: Focul a fost pus intenţionat


O casă din localitatea Șanț din județul Bistrița-Năsăud, care, din fericire, nu era locuită, a fost distrusă de un incendiu în noaptea de joi spre vineri. Pompierii au stabilit însă că ar fi vorba despre un foc pus intenționat, anunță ISU Bistrița-Năsăud. 

La caz au intervenit două echipaje de pompieri cu autospeciale de stingere şi un echipaj de prim-ajutor SMURD, alături de serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din comunele Şanţ şi Rodna”, au transmis autoritățile bistrițene. 

șanț casă 3.jpeg

Incendiul a fost lichidat după aproximativ două ore, suprafaţa afectată fiind de peste 300 de metri pătraţi. Casa nefiind locuită, nu au fost înregistrate victime şi s-a reuşit protejarea vecinătăţilor, relatează Agerpres.

Potrivit ISU, incendiul a fost pus intenţioat

După finalizarea intervenţiei, o comisie mixtă a stabilit faptul că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de utilizarea unei surse de aprindere pentru a genera incendiul (acţiune intenţionată)”, a transmis ISU Bistriţa-Năsăud.

șanț casă 2.jpeg

Sursa foto: ISU Bistrița-Năsăud

Comentarii Facebook