Duminica 22 Decembrie

FOTO. Destinația Anului 2024 - Cetățile Dacice din vestul Transilvaniei sunt cele mai vizitate obiective din România!


Pe o uimitoare întindere din Munții Orăștiei se află ținutul capitalei regatului dac, vestigiile dacice fiind amplasate la poalele piscurilor falnice, în poienițe, bine adăpostite printre arbori, într-un loc încărcat cu multe mărturii istorice. 

Aici se găsesc șase cetăți ce reprezintă vestigiile unei civilizații fascinante și impresionează prin formele variate și caracterul monumental. Pentru realizarea acestor construcții s-a adus calcar și andezit de la zeci de kilometri depărtare, urmând că acestea să fie ridicate între secolele I î. Hr. și I d. Hr. 

Cetățile construite de daci în Munții Orăștiei formau sistemul defensiv al capitalei statului dac, îndeplinind funcția de habitat și de apărare a capitalei, fiind încercuite de sanctuare. De asemenea, cercetările arheologice au reușit să scoată la iveală așezări civile, locuințe, ateliere, sisteme de canalizare, spații sacre, toate acestea fiind dovezi ale unei civilizații superioare altor popoare europene. 

Cucerirea Sarmizegetusei Regia avea să se întâmple la capătul a două războaie sângeroase, purtate de mândrul Imperiu Roman pentru asigurarea unei linii defensive puternice la malul Dunării. În acest fel spațiul dacic avea să devină o regiune tampon de apărare a imperiului de lumea barbară, dar și un teritoriu unde populația a îmbrățișat civilizația adusă de trupele romane. În cel de-al doilea război daco-roman (105-106), toate cetățile au fost incendiate și distruse, cu excepția Sarmizegetusei. Aici, o garnizoană romana a reparat zidurile, apoi a extins cetatea la dimensiunile cunoscute în prezent. 

Cum ajungi la Cetățile Dacice 

Drumul spre cetatea dacilor începe din Orăștie și trece prin Costești, pe sub o poartă mare de lemn. Dincolo de aceasta pornesc toate căile spre cele șase fortificații. La stânga, pe un drum de pământ accesibil, de o frumusețe rustică ieșită din comun, se ajunge la Sarmizegetusa. Veti fi însoțiți de un râu care șerpuiește amețitor până la cetate, printre pietre și trunchiuri de copaci. În sfârșit, pădurea se deschide spre un luminiș de poveste în zona Sarmizegetusei Regia.

Competiția Destinația Anului 2024 este cel mai important proiect de promovare a turismului intern românesc, având ca scop premierea celor mai atractive destinații turistice din țara noastră. Astfel, Cetățile Dacilor din Munții orăștiei au ajuns să ocupe primul loc la secțiunea „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. 

Rezultate excelente au obținut și:

  • Castelul Corvinilor – locul 1 la secțiunea „Atracții cultural educative”
  • Țara Hațegului – Retezat – locul 3 la secțiunea „Regiuni eco-turistice”
  • Dinosaur World Transylvania – nominalizare la secțiunea „Distracție și Aventură”

21205700.jpg

21206700.jpg

21207700.jpg

21208700.jpg

21210700.jpg

21217700.jpg

Comentarii Facebook