Duminica 22 Decembrie

Frigul face primele victime. Doi bărbați au fost găsiți fără suflare la minus 10 grade


Doi bărbați, în vârstă de 85 și 65 de ani, au murit de hipotermie, fiind găsiți pe un drum din Ighiu, județul Harghita. 

Bărbații erau fără adăpost, iar în momentul în care medicii au ajuns la fața locului, cei doi aveau o temperatură a corpului sub 29 grade Celsius.

Când au ajuns acolo echipajele noastre, temperatura persoanelor era sub 29 grade. Au intrat în stop cardio-respirator, s-a început resuscitarea şi au fost transportaţi în curs de resuscitare la UPU Odorheiu Secuiesc”, a afirmat dr. Peter Szilard, notează agerpres.ro. 

În ciuda eforturilor medicilor, cei doi bărbați nu au putut fi salvați. 

Vineri dimineaţa, la toate staţiile meteo din judeţul Harghita s-au înregistrat temperaturi negative, cea mai scăzută valoare fiind de minus 10,3 grade Celsius, la Miercurea-Ciuc.


Comentarii Facebook