Duminica 22 Decembrie

Lacul bântuit din Transilvania de care nici animalele nu se apropie, dar care reușește să atragă anual sute de turiști! - FOTO


În Transilvania, undeva la aproximativ 2 ore de Cluj-Napoca, se află un lac bântuit de care cică nici animalele nu s-ar apropia pentru a bea apă. Totuși, acest loc reușește să atragă anual sute de turiști. 

Este vorba despre lacul Cinciș, plasat la circa 10 kilometri de Hunedoara și care a fost creat, la începutul anilor 1960, pe vatra a cinci cătune de pe Valea Cernei, cu scopul de a satisface nevoia industrială de apă a combinatului siderurgic din Hunedoara. 

Astfel, satele au ajuns să fie inundate, motiv pentru care localnicii au fost nevoiți să se mute, dar nu înainte de a arunca asupra lacului tot felul de blesteme. De aici se crede că lacul a ajuns să fie bântuit. 

Cum a prins viață Lacul Cinciș 

În urmă cu jumătate de secol, cele cinci sate și cătune, Cinciş-Cerna, Valea Ploştii, Baia lui Crai, Moara Ungurului şi Ciuleni, aflate la zece kilometri de Hunedoara, în care locuiau peste 500 de oameni, au fost strămutate pe un deal, unde a fost construit actualul sat Cinciş, cu scopul de a crea  Lacul Cinciş, cu o capacitate de aproape 30 de milioane de metri cubi de apă. 

Așa a luat viață Lacul Cinciș, iar în jurul apei ce a înghițit vetrele așezărilor străvechi și a dus la devastarea bisericilor şi a cimitirelor lor, au fost născocite poveşti înfiorătoare, bazate pe blestemele locuitorilor de aici. 

Una dintre povești ne-o spune chiar Andrei Antonie, un bătrân localnic din satul Cinciș. Potrivit acestuia, se pare că în anii 1960, oamenii au fost nevoiți să îşi dezgroape morţii din vechile cimitire din valea ce urma să fie inundată pentru a le muta într-un alt cimitir.

S-au spus multe lucruri despre Lacul Cinciş: că ar fi bântuit de morţii din cimitirele înghiţite de apă, că aici s-au înecat oameni în fiecare an, iar cadavrele nu au mai ieşit la suprafaţă, că animalele nu se apropiau să bea apă din lac, că sunt şerpi sau balauri pe fundul lui. E adevărat, au murit oameni înecaţi în el. Unui copil (Paul Bârnă) înecat în urmă cu câţiva ani aici nu i-a mai fost găsit trupul, dar nu se ştie ce s-a întâmplat cu el şi nu pot să cred că lacul ar fi blestemat.”, spune Andrei Antonie, un localnic din satul Cinciş.

O altă localnică din Cinciș povestește că de fapt, blestemele oamenilor nu ar fi fost aruncate asupra lacului, ci asupra comuniștilor care i-a forțat să-și părăsească locuințele. 

Au fost multe născociri despre lac, dar singurle blesteme au fost cele aruncate de oamenii necăjiţi asupra comuniştilor, care i-au forţat să-şi părăsească vetrele.”, este de părere Maria, o bătrână din Cinciș. 

Cu toate acestea, lacul nu e privit ca o apă asupra căreia a fost lăsat un blestem, menit să ducă la tragedii ori să provoace coşmaruri, chiar dacă descântecele erau nelipsite din folclorul local. „Cincişul era predominat de un noian de credinţe şi superstiţii, care stăpâneau întreaga viaţă spirituală a cincişenilor. Oamenii erau urmăriţi de ideea că anumite forţe supranaturale le conduc viaţa”, se arăta în monografia satului.

Între timp, Lacul Cinciș a devenit o afacere privată, iar cei care vor să vină aici și să-și instaleze corturile pe malurile lacului nu prea mai au unde, în afara câtorva petece de pământ pe care noii proprietari încă nu le-au îngrădit. 

lacul-cincis.jpg

Misterul-de-nepatruns-de-pe-fundul-Lacului-Cincis.-Se-zvoneste-ca-aici-se-afla-mormantul-mamei-lui-Ioan-de-Hunedoara.jpg


Comentarii Facebook