Duminica 22 Decembrie

Maghiarii din Harghita și Covasna au reaprins „flacăra autonomiei” teritoriale. Focuri de veghe în peste o sută de localități


Focuri de veghe în peste o sută de localităţi au fost aprinse duminică seara, în Harghita și Covasna. Evenimentul a fost organizat de Consiliului Naţional Secuiesc și potrivit agenției maghiare de presă MTI, a avut scopul de „a reitera solicitarea autonomiei.” 

La fiecare dintre focurile de veghe aprinse pe înălţimile din apropierea aşezărilor a fost citită proclamaţia evenimentului, semnată, ca şi în anii precedenţi, de Balázs Izsák, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), iniţiatorul şi organizatorul focurilor de veghe. 

Documentul subliniază: autonomia teritorială ar putea fi o garanţie a securităţii, păcii şi prosperităţii în Ţinutul Secuiesc. De asemenea, se afirmă că populaţia Ţinutului Secuiesc solicită în continuare autonomia teritorială chiar şi după epidemia de coronavirus, după toate tensiunile vieţii internaţionale. 

Declarăm din nou: autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc este garanţia păcii, securităţii şi prosperităţii, un cadru legal care garantează egalitatea deplină şi efectivă pentru cetăţenii Ţinutului Secuiesc. Voinţa şi exigenţele noastre nu s-au schimbat în ultimele două decenii. Am dovedit că, în ciuda obstrucţiei autorităţilor, am reuşit să acţionăm la nivel european în interesul Ţinutului Secuiesc, deschizând un câmp de luptă pe plan internaţional. Mai avem o sarcină în faţa noastră: crearea şi susţinerea sistemului de auto-organizare a poporului secuiesc, a cărţii de identitate secuieşti. Fie ca această seară să fie un moment în care toţi membrii comunităţii să-şi conştientizeze această sarcină, ea să devină pentru toţi o experienţă personală, o sarcină pe care trebuie să o realizăm împreună în viitor”, se arată în documentul remis agenţiei ungare de presă MTI. 

Proclamaţia a evidenţiat încă o dată faptul că oamenii adunaţi în jurul focurilor de veghe cer autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc, mai scrie agenția maghiară de presă, citată de Digi 24. 

Comentarii Facebook