Duminica 22 Decembrie

Mormântul unui erou din Ardeal, profanat. Inscripția originală în limba română a fost acoperită cu un text nou, în limba maghiară


S-a deschis o anchetă la Satu Mare, după ce inscripția unei pietre funerare de pe malul Someșului a fost schimbată. Placa comemorativă a monumentului cu inscripţia originală „Erou Necunoscut” a fost acoperită cu un text în limba maghiară. 

Autorităţile locale s-au sesizat, iar acum instituţiile abilitate presupun că ar fi vorba despre.

„Este de datoria mea ca prefect al judeţului Satu Mare să intervin rapid şi să clarific situaţia creată aseară după apariţia în mediul online a imaginilor legate de profanarea Mormântului Eroului Necunoscut din municipiul Satu Mare. Am convocat instituţiile abilitate pentru a face verificări şi de a stabili vinovaţii pentru situaţia neplăcută creată. Vă asigur că vinovaţii vor fi traşi la răspundere şi sancţionaţi conform legii. Consider că cetăţenii judeţului Satu Mare trăiesc în armonie şi respect indiferent că sunt români, maghiari, şvabi, ucraineni sau romi, iar astfel de acţiuni nu ne onorează ca sătmăreni. Vă asigur că lucrurile vor fi clarificate în cel mai scurt timp cu putinţă, pentru că, repet, sătmărenii nu au nevoie de astfel de provocări ce pot, Doamne păzeşte, degenera în conflicte interetnice", a transmis prefectul Radu Roca.

Imaginea cu piatra funerară modificată a fost distribuită pe Facebook de către subprefectul Romeo Pop şi a reușit să genereze numeroase discuţii. 

FOTO: Facebook/Romeo Pop

Comentarii Facebook