Duminica 22 Decembrie

Motivul emoționant pentru care un băiat de 12 ani, dat dispărut în județul vecin, a vrut să parcurgă de unul singur 100 km pe bicicletă


Un băiat de 12 ani care a fost dat dispărut la Hunedoara, a fost găsit de polițiști. Ștefan plecase cu bicicleta de unul singur pentru a-și vizita bunicul. 

Întâmplarea a avut loc în Roșcani, județul Hunedoara, atunci când un băiat de doar 12 ani a plecat, în toiul nopții, a plecatla drum, pe bicicletă, pentru a-și vizita bunicul, care locuiește la aproximativ 100 km distanță. 

Micuțul nu a anunțat asistenții maternali, acesta fiind în plasament încă din copilărie, aceștia sunând la 112 și anunțând dispariția, ulterior copilul fiind dat în urmările internațională. 

După mai multe or de căutări, autoritățile au reușit să îl identifice pe Ștefan pe raza comunei Pui, pe DN 66, pe bicicletă. Când oamenii legii s-au apropiat de el, copilul era extenuat din cauză că a pedalat zeci de kilometri, însetat și înfometat. După ce i-au oferit apă și mâncare, polițiștii l-au întrebat pe copil de ce a „fugit de acasă”, iar răspunsul lui a fost de-a dreptul emoționant. 

Ștefan nu a fugit din propria locuință, ci a plecat de acasă cu gândul de a-și vizita bunicul ce locuia în Lupeni. Totuși, acesta nu a conștientizat că distanța este mult prea mare și că ar avea nevoie de provizii pentru a parcurge un asemenea traseu, potrivit PRO TV.

„Astăzi, în jurul orei 12.00, polițiștii Postului de Poliție Pui (Secția de Poliție Rurală Baru) l-au depistat în trafic, pe DN 66, pe raza comunei Pui, pe minorul în vârstă de 12 ani, din Roșcani, a cărui plecare voluntară a fost sesizată de un asistent maternal, în această dimineață. Băiatul, care a plecat în cursul noptii trecute din satul Roșcani, a parcurs, pe bicicletă, peste 100 de kilometri, in încercarea de a ajunge la locuința bunicului său, din Lupeni. Obosit de drum, minorul a fost preluat de către polițiști care, după ce l-au servit cu sendvișuri și apă, l-au audiat, stabilind că nu a fost victimizat pe durata absenției voluntare de la domiciliu”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara.

Sursă FOTO: PRO.TV.


Comentarii Facebook