O bătrânică l-a iertat pe bărbatul care a jefuit-o. Ca mulțumire, după ce i-a restituit banii, hoțul a ajutat-o la treburile gospodărești


O bătrânică cu suflet mare din Vama, județul Satu-Mare a avut puterea să-l ierte pe cel care a jefuit-o. 

Femeia le-a spus polițiștilor că a plecat de acasă pentru a-și face o injecție și s-a întors după câteva ore, timp în care a lăsat ușa principală de acces în locuință închisă, dar neasigurată, iar la momentul întoarcerii a găsit-o deschisă, constatând că îi lipsesc 1.000 lei, conform informațiilor Presasm.ro

Vecina acesteia i-a povestit că l-a văzut pe hoț plimbându-se prin apropiere.  

Hoțul muncise anterior în locuința bătrânei, știind unde aceasta își ținea banii, sub fața de masă din camera de zi.

De asemenea, femeia a mai spus că i-a dispărut și suma de 100 de euro, însă când l-a luat la rost, acesta a negat  că ar fi luat acei bani.

După ce hoțul și-a recunoscut fapta și i-a dat înapoi banii, femeia nu a mai dorit continuarea cercetărilor, precizând că este bătrână și bolnavă.

Ca să se recompenseze, hoțul a mai mers pe la victimă și a ajutat-o la activitățile gospodărești.


Comentarii Facebook