O femeie a rămas fără economii în doar câteva minute, după ce a răspuns la un SMS. A crezut că trimite datele băncii, însă totul a fost o escrocherie


O femeie în vârstă de 61 de ani a pierdut toți banii pe care îi avea în cont, în doar câteva minute.

Aceasta a fost abordată printr-un mesaj trimis în numele băncii unde avea deschis un cont. Victimei i-a fost transmis faptul că datele contului bancar trebuie actualizate, pentru a evita blocarea acestuia.

Fără a suspecta nimic, femeia din Alba-Iulia a introdus rapid datele cerute, respectiv nume, prenume, datele cardului bancar precum și codurile primite ulterior, prin SMS, ca fiind din partea băncii, pentru autentificare în aplicația bancară.

Escrocii i-au accesat contul de internet banking unde avea 5.946 de lei și i-au luat toți banii în câteva minute. Mai mult, femeia deținea, pe același cont și un depozit de de 10.000 de lei, care a ajuns, de asemenea, pe mâinile infractorilor. 

Cum vă puteți proteja de aceste escrocherii

Este crucial să verificați cu atenție adresa electronică (URL-ul) și să nu răspundeți solicitărilor fără a verifica autenticitatea acestora la banca emitentă.

În cazul primirii unor mesaje prin email, trebuie verificată adresa de email a expeditorului, chiar dacă emailul pare transmis de bancă, pentru că escrocii se folosesc de denumirea băncilor atunci când creează adresele de email pe care le folosesc în activitatea infracțională. Dacă aceasta nu corespunde cu adresa de email a bancii al cărui client sunteți, ați putea fi tința unui atac de tip phishing.

În cele mai multe cazuri, pentru actualizarea datelor personale bancare, este necesară prezența fizică a persoanei la ghișeul unității bancare. În plus, băncile nu cer datele cardului bancar. Ele dețin această informație și nu ar avea motiv să o ceară printr-un email sau printr-un SMS.


Comentarii Facebook