Duminica 22 Decembrie

O femeie din Ardeal a născut nouă copii prin cezariană. În România medicii recomandă maximum trei


Nu mai puțin de nouă copii a adus pe lume o mămică din Alba Iulia, toți fiind născuți prin cezariană. Ultimul copil a fost născut luni, 2 septembrie, la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia.

,,Noul născut este o fetiță de 3,3 kilograme, care a primit nota 9 la naștere și are o stare bună de sănătate. Și mămica se simte bine, ambele urmând să fie externate din spital în următoarele zile dacă evoluția va fi la fel de favorabilă. Operația a decurs bine, în condiții normale, fără complicații, deși a durat mai mult decât în mod obișnuit, dat fiind contextul unei astfel de intervenții.

Penultima operație de cezariană, la nașterea celui de-al 8-lea copil, a fost efectuată tot la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia, în urmă cu doi ani și jumătate," a transmis Spitalul Județean de Urgență Alba.

Medicii spun că astfel de cazuri sunt foarte rare, mai ales că astfel de intervenții chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase, atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș. Astfel, medicii recomandă trei maximum astfel de sarcini. 

În 2022, potrivit Pro tv, femeia a stabilit un nou record național la cea de-a 8-a sarcină. Se pare că femeia a reușit să mărească acest record.


Comentarii Facebook