Duminica 22 Decembrie

O partidă ilegală de vânătoare s-a sfârșit cu o noapte de închisoare pentru trei ardeleni. Au vânat un cerb într-o arie naturală protejată


Trei ardeleni au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, după ce au vânat, fără drept, un cerb din Parcul Național Munții Rodnei, o arie naturală protejată. 

Bărbații sunt bănuiți de comiterea infracțiunii de braconaj cinegetic și uz de armă fără drept.

Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 30 de ani din Romuli, Telcișor și Dealu Ștefăniței, la data de 8 septembrie a.c., ar fi participat la o partidă ilegală de vânătoare, pe raza Parcului Național Munții Rodnei, de unde ar fi recoltat ilegal un cerb. Cei trei au fost surprinși în flagrant de către un ranger din cadrul Parcului Național și un paznic de vânătoare”, au transmis reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii  au ridicat de la aceștia un autoturism de teren, cinci arme letale de vânătoare, nouă cartușe cu glonț, un dispozitiv de vedere pe timp de noapte și două telefoane mobile.

În urma probatoriului administrat, cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentați magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în vederea stabilirii documentării faptelor și stabilirii participației penale”, au informat reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

Comentarii Facebook