Un șacal a fost surprins din nou, în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 1:30, pe strada 1 Decembrie 1918 din Aiud, la numai câțiva pași de de centrul municipiului.
Grupul francez Lactalis a semnat actele prin care închide producția în unitatea din Miercurea Ciuc și concediază cei 95 de angajați.
Circulația rutieră pe DN 67C – Transalpina va fi restricționată duminică, 29 septembrie, pentru desfășurarea unui concurs de automobilism sportiv.
Doi ardeleni au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, după ce au fost prinși în flagrant de DIICOT în timp ce transportau 6 saci cu substanțe psihoactive.
Mai mulți elevi dintr-un liceu din Brașov vor ajunge în fața procurorilor DIICOT, ei urmând să fie audiați într-un dosar de pornografie infantilă, agresiune sexuală și lipsire de libertate
În Bihor se pregătește inaugurarea centurii ocolitoare a municipiului Beiuș, a 6-a centură care va fi deschisă în județ, în 2024.
Patru femei, cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani, au fost rănite în urma evenimentului rutier, care a avut loc în comuna Bistra, din județul Alba.
Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a fost reținut de către DIICOT Oradea, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc
Ursul care a atacat o adolescentă însărcinată în șase luni, în vârstă de 14 ani, și un bărbat de 68 de ani în comuna Crizbav din județul Brașov a fost căutat întreaga noapte.
Un bărbat din Cluj, în vârstă de 67 de ani, aflat la Mănăstirea Izbuc, a fost salvat de un pompier bihorean aflat în afara serviciului.
Doi deținuți din Penitenciarul Aiud, județul Alba, au fost prinși, în urma unor percheziții, cu zeci de grame de stupefiante asupra lor
O tragedie s-a petrecut pe un câmp din județul Hunedoara, atunci când un bărbat care tăia porumb, observând că utilajul merge greu, a observat că a lovit o femeie de 82 de ani. În urma rănilor, aceasta a murit.
Un sat din Transilvania i-a cucerit pe străini.
Două persoane au fost atacate de un urs în Brașov.
Un accident rutier s-a produs pe Autostrada A1, luni dimineață, în jurul orei 5:00, în zona localității Orăștie.
Transfăgărășanul este unul dintre cele mai spectaculoase și renumite drumuri din lume.
Castelul Corvinilor sau Cetatea medievală a Hunedoarei este unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România.
Îndrăgiții interpreți ai stilului flamenco, Gipsy Kings vor concerta în premieră la noi în județ! Cunoscuți în lumea întreagă pentru ritmurile lor vibrante și pasionale, care au cucerit milioane de fani din toate colțurile lumii, de peste trei decenii, ac
Un hoț ,,rafinat” a fost prins după ce a furat parfumuri și sticle cu băutură de zeci de mii de lei.
Un preot susține că ar fi fost suspendat din funcție, de către Episcopia Sălaj, fără ca aceasta să aibă un motiv real.
Un bărbat de 49 de ani din Alba și-a pierdut viața după ce a fost înțepat de o viespe.
Un tânăr de 29 de ani a fost reținut de către polițiști, pentru 24 de ore, după ce a provocat un accident rutier în afara localității bihorene Fughiu, în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 00:45.
Anchetatorii din Alba Iulia au cercetat timp de mai bine de un an un caz de furt, în care o sticlă de bere, în valoare de doar 3 lei, a fost sustrasă dintr-un magazin Penny.
Un incendiu devastator a avut loc, noaptea de miercuri spre joi, la o hală a unei fabrici de sicrie din județul Bihor, localitatea Valea Mare de Criș. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale pentru a împiedica focul să cuprindă și alte hale.
Un accident grav a avut loc pe 18 septembrie, în jurul orei 22:00, în județul Alba, pe raza localității Cărpiniș
Deși suntem abia în luna septembrie, din ce în ce mai mulți români trec pragul agențiilor de turism, în căutarea unei destinații pentru vacanța de iarnă.
O femeie a rămas fără bijuteriile de aur, după ce a vrut să afle ce-i rezervă viitorul de la o așa-zisă ghicitoare pe care a întâlnit-o pe o stradă din Alba Iulia.
Milionarul Călin Donca și-a găsit mașina de lux la categoria ,,auto furate” de pe site-ul Poliției Române.
Miercuri, în jurul orei 8:50, a avut loc un accident rutier pe autostrada A10.
Un traficant de stupefiante din Bistrița-Năsăud, în vârstă de 71 de ani, a fost reținut de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT)