Miercuri 25 Decembrie

Piesă de teatru în faţa blocului. Localnicii, fascinaţi: „Am ieşit după apă şi am rămas pentru că ne-a plăcut”


Un proiect inedit aduce teatrul în fața blocului, în Târgu Mureș. O asociație de tineri, dornică să facă lucruri frumoase pentru comunitate, a dus proiectul „Teatru în fața blocului” la următorul nivel. A treia ediție a fost un real succes. 

Locuitorii din Târgu Mureș s-au strâns ieri în parcul din cartierul Tudor Vladimirescu. Spectacolul pe care l-au putut urmări a fost „Călătoria lui Kalo Dant în cea de-a șaptea lume”, un basm ţigănesc.

Spectacolul nostru îl are în centru pe Kalo Dant, un tânăr de origine romă, care îşi părăseşte familia pentru a descoperi ce alte peripeţi îl poate aştepta viaţa, dar o viaţă pe care noi nu ne-am putea gândi că o putem trăi în mod normal”, explică Cristina Brumă, una dintre actrițele proiectului inedit. 

Ce vrea să scoată în evidenţă (n.r. piesa de teatru) faptul că este important să ne urmăm visele indiferent de ce se întâmplă şi că este foarte important să muncim pentru ceea ce vrem să facem. Şi să învăţăm din greşelile noastre şi din greşelile celorlalţi”, spune reprezentantul departamentului de comunicare al fundației.

Tinerii din Târgu Mureş, reprezentanţii asociaţiei organizatoare, şi-au propus, prin acest eveniment, să îi apropie pe oameni de lumea teatrului. Spectacolele vor avea un caracter umoristic, morală şi mesaje puternice. „Este un spectacol de teatru popular, ceea ce înseamnă că încercăm să ajungem la un număr cât mai mare de spectatori. Indiferent dacă la spectacol vine un profesor universitar sau un instalator, fiecare trebuie să rămână cu ceva”, a explicat Toni Nica, regizorul organizației. 

Chiar dacă se aflau din întâmplare în parc, oamenii care au nimerit în mijlocul piesei de teatru au rămas până la final şi s-au bucurat de fiecare secundă, cu atât mai mult cu cât actorii sunt foşti şi actuali studentţi ai Universităţii de Arte din Târgu Mureş. 

Extraordinară! Ne simţim bine. Noi, de fapt, am ieşit după apă şi am rămas pentru că ne-a plăcut foarte mult”, a fost reacția unui cuplu prezent la piesa de teatru, „Am venit cu copilaşii să vedem această piesă minunată şi ne bucurăm că este chiar în parcul nostru, în care venim aproape zi de zi”, a spus o mămică, notează Observator. 

Seria spectacolelor va continua şi săptămâna viitoare în Târgu Mureş.


Comentarii Facebook