Duminica 22 Decembrie

Pompierii ardeleni au salvat un cățeluș de câteva luni, care a căzut într-un loc plin cu smoală


Pompierii din Agnita, județul Sibiu, au avut parte, în weekend, de o misiune specială. Aceștia au salvat un cățel, animăluțul căzuse într-un loc plin cu smoală.

Un pui de câine de câteva luni, s-a aventurat într-un depozit de materiale de construcții și a căzut într-un loc plin cu bitum.

Alertat de plânsetele câinelui, paznicul l-a găsit prins acolo și a chemat în grabă pompierii.

Pompierii au intervenit imediat și l-au scos pe Smoală din încurcătură. Au început să îl îngrijească, l-au hrănit și i-au curățat blănița plină de bitum.

Finalul a fost unul fericit: începând de astăzi, Smoală face parte din familia noastră, fiind găzduit la Secția de Pompieri Agnita", au transmis pompierii sibieni.

p2.jpeg

Comentarii Facebook