Protest masiv al polițiștilor de penitenciar! Nemulțumiri legate de salarii și orele suplimentare



Peste 100 de polițiști de penitenciar ai Penitenciarului de Maximă Siguranță Aiud vor protesta vineri, 10 ianuarie, în fața unității. Oamenii legii susțin că măririle de salarii nu au fost făcute de către Guvern, fiind doar promisiuni în vânt. Mai mult, polițiștii se plângă de numărul mare de ore suplimentare pe care trebuie să îl facă din cauza personalului insuficient.

Numărul minim de posturi necesare în Poliția Penitenciară este de 20.000 conform standardelor aprobate. În prezent sunt ocupate aproximativ 13.000 din 16.050 prevăzute. Cu toate acestea Guvernul blochează concursurile. Asigurǎm misiunile la limita prevederilor legale prin lipsa personalului, punând în pericol extrem siguranța personalului, dar şi a locurilor de deținere.

În timp ce celorlalte categorii de pensionari le-au fost actualizate anual cuantumul pensiilor, cu prisos magistraților, pensionarilor militari de la apariția legii 223/2015 nu le-a fost actualizat cuantumul pensiei decât în 3 rânduri cu rata inflației, iar a patra actualizare a fost cu aplicarea a doua tipuri de procent: 10% pentru pensiile sub 3000 de lei şi 2.5% pentru pensiile peste 3000 de lei.

„Refuzul muncii suplimentare va demonstra că Poliția Penitenciară se menține funcțională doar pentru că salariații acceptă să presteze muncă suplimentară într-un volum unic în România. Simpla exercitare a dreptului legal de a refuza munca în plus, generează blocaje chiar și pe termen scurt în special în sectorul operativ”, se arată într-un comunicat al sindicatelor din Penitenciare.

 


Comentarii Facebook