Duminica 22 Decembrie

Proxenet din Mureș, reţinut de polițiști. La percheziţii au fost descoperite două pistoale și mii de euro


Polițiștii au reținut un bărbat, de 45 de ani, în urma a 10 percheziții desfășurat în județul Mureș. El este acuzat că din 2019 a cumpărat mai multe apartamente, pe care le-a pus la dispoziția unor femei pentru practicarea prostituției. 

În urma perchezițiilor, oamenii legii au descoperit două pistoale - unul cu butelie de gaz, supus autorizării, pentru care persoana nu deţine permis, cu muniţie aferentă şi al doilea airsoft - o legitimaţie falsă cu însemnele poliţiei și 2 pliculeţe tip zip-lock, cu o pulbere de culoare albă. 

Totodată, polițiștii au ridicat 28.000 de euro, 2.000 de lei, o colecţie de monede posibil din aur, o ţigară artizanală tip joint, două cântare de mare precizie, şase telefoane mobile, înscrisuri şi contracte de vânzare-cumpărare imobile.

În urma cercetărilor s-a stabilit că, deşi persoana bănuită de comiterea faptei nu este angajat sau administrator de societăţi, ar fi achiziţionat în fiecare an - din 2019 şi până în prezent - apartamente pe care le-ar fi pus la dispoziţia unor femei, înlesnind astfel practicarea prostituţiei. Au mai fost identificate mai multe imobile despre care există indicii temeinice că ar fi fost achiziţionate din banii obţinuţi în mod ilegal. Urmare a probatoriului administrat, persoana bănuită, un bărbat, de 45 de ani, din Crăciuneşti, a fost reţinut, pentru 24 de ore, urmând ca marţi să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, notează Digi24.ro

Comentarii Facebook