Duminica 22 Decembrie

Replica unui moț, după umilința austriacă: ”Am trăit făra Schengen de peste 2000 de ani. Trist, dar nu suntem văzuți ca egalii vest-europenilor


Un tânăr moț crișan, din Țara Zarandului, din Brad, județul Hunedoara și-a expus plin de mândrie punctul de vedere față de palma peste obraz dată de Austria României și românilor.

Andrei Pletea: Am trăit făra Schengen de peste 2000 de ani. Tragedia e că noi, românii și bulgarii, nu suntem văzuți ca egalii vest-europenilor

Am trăit făra Schengen de peste 2000 de ani. Tragedia nu e că nu suntem în Schengen. Tragedia e că noi, românii și bulgarii, nu suntem văzuți ca egalii vest-europenilor. De ani de zile îndeplinim toate criteriile de aderare la Schengen, dar cu toate acestea, de fiecare dată se găsesc motive pentru ca noi să nu fim acceptați. Mă supără doar atitudinea de batjocură față de români, ca și cum noi am fi mai puțin europeni. Asta este „Uniunea” care defilează atât de vocal legat de „egalitatea” și de ”respectul reciproc” al țărilor europene?

Noi, românii iubim valorile europene! Ba mai mult, noi, românii, iubim Austria! Nu doar prin simplul fapt că mergem la schi la Kaprun, ci pentru că ne place cultura lor. Iar dacă poetul spunea că „pașii lui Blaga prin Cluj se-aud”, așa auzim și noi pașii lui Mozart prin Salzburg și a lui Strauss prin Viena. De aceea urmărim de fiecare dată concertul de Anul Nou. Eu îl voi urmări în continuare. Pentru ca e frumos, iar ce-i frumos nu se boicotează. Dar mă intristează faptul că ei nu ne văd ca pe niște parteneri egali, ci ca pe-o colonie de unde pot să stoarcă totul: de la aur, petrol, până la păduri.

În toată tevatura aceasta este acuzată clasa politică a României, care n-ar fi făcut nimic pt ca noi să merităm să fim in Schengen. Eu nu cred asta. Cred ca oricine ar fi condus țara asta, în ultimii 30 de ani, cu foarte mici excepții, vest-europenii ne-ar fi văzut tot ca pe-o țară „second hand”. Da, e adevărat că, clasa politică a României este de cea mai joasă speță, dar nu pentru că nu a făcut nimic, ci pentru că e trădătoare. Când Vodă Cuza a ajuns in fața sultanului, acesta i-a cerut să poarte o sabie turcească, ce l-ar fi echivalat pe domnitorul valah, cu un general turc, iar nu cu domnitorul unei țări. Cuza insă a dat dovadă de demnitate spunând că el are deja o sabie pe care a primit-o în țara lui. Așa i-a câștigat increderea și respectul sultanului. Asta face un Lider. Astăzi, „liderii” noștri ce fac? Se iau la intrecere de plocoane în fața străinilor. Asta e problema. Avem nevoie de un Cuza la conducere! Un lider care să fie ferm, și să ia o poziție demnă de o țară fără de care, astăzi, Europa de Vest ar fi fost cu totul alta! Europa de Vest este un etalon de cultură datorită nouă, românilor, bulgarilor și sârbilor, care veacuri întregi am fost pavăză împotriva amenințării otomane. Noi purtam războaie grele pe când ei… valsau pe la Viena și puneau bărcuțe-n port la Genova care plecau spre Americi pentru a face troc cinstit: sticlă colorată pentru aur. Viena insăși nu era astăzi ceea ce este, dacă românii, în timpul asediului acesteia, români care erau obligați să lupte pentru turci, n-ar fi tras cu ghiulele de paie în zidurile Vienei! Pentru că noi nu ne-am putut trăda frații creștini, nici chiar pe austriecii care ne-au făcut atât de mult rău… aceiași austrieci care l-au sprijinit pe Horea doar de fațadă, tot ei fiind cei care l-au trădat.

Avem nevoie de un conducător care să le amintească acestor fățarnici ipocriți de la Vest, că noi suntem la fel de europeni precum sunt ei, iar ei, n-ar fi azi ceea ce sunt dacă n-ar fi fost sacrificiile de secole ale noastre! Ori noi nu avem așa ceva. Noi avem doar conducători slabi, care, de fiecare dată când suntem nedreptățiți, concluzionează nedemn, rece, insipid și inodor, fără pic de identitate, clasicul „trebuie să luptăm și mai mult împotriva corupției”. Josnic… Noi suntem Români și suntem Europeni, așadar, să fim tratați ca atare! Asta trebuie să strige un adevărat Lider.

Vreți in Schengen, dragi români! Atunci votați-i pe cei care sunt demni de o țară ”suverană, independentă, unitară și indivizibilă”! Votați români, nu trădători! Așa cum ne îndeamnă și Petre Țuțea: „Români, nu vă mai alegeţi conducători care nu-şi iubesc ţara!”, arată tânărul moț din Brad, conform Apuseni.info.


Comentarii Facebook