Rețea destructurată în Ardeal! Muncitorii din Bangladesh, ascunși în podeaua unui TIR, urmau să ajungă în Austria - VIDEO


Un grup de ardeleni a fost arestat de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, în timp ce duceau ilegal în Austria șase muncitori din Bangladesh.

Cei trei români, din județul Alba, transportau 6 cetățeni din Bangladesh, ascunși într-un spațiu special amenajat, sub podeaua unui camion destinat transportului de marfă. 

Din cercetări a rezultat că cei 6 migranți ar fi fost preluați, din municipiul Alba Iulia, unde se aflau cu viză legală de muncă, pentru a fi trecuți fraudulos frontiera de stat, urmând a ajunge pe teritoriul Austriei, contra a 3.000 de euro/migrant.  

În anul 2022, cele 3 persoane depistate în flagrant delict, împreună cu alte 4 persoane, din județul Alba, ar fi constituit un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți.  

Astfel, în perioada ianuarie - iunie 2023, bănuiții ar fi desfășurat activități de racolare, îndrumare, transportare și  adăpostire a mai multor migranți, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, cu Ungaria, în scopul de a obține foloase patrimoniale importante, prin mijloace care au pus în pericol viața, integritatea sau sănătatea migranților, aceștia fiind adăpostiți, pe durata transporturilor, în cuști metalice sudate sub șasiul autoutilitarelor, existând un pericol evident în caz de accident de circulație, precum și pericol de asfixiere de la gazele de eșapament.

La data de 7 iunie a.c., în județul Alba, au fost efectuate 6 percheziții domiciliare, la locuințele membrilor grupului infracțional organizat.

Față de 3 bărbați, de 28, 36 și 37 de ani, din Alba Iulia, a fost luată măsura reținerii, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migrați și constituirea unui grup infracțional organizat, iar ulterior, au fost prezentați Tribunalului Alba, care a dispus cercetarea lor în stare de arestare preventivă.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Acțiunea s-a realizat cu sprijinul jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba.

Muncitorii din țări precum Bangladesh vin cu viză de muncă în România și nu pot pleca în altă țară până la expirarea contractului. Foarte mulți fug în Occident și lucrează acolo ilegal, fiind ajutați de comunitățile de acolo. . 

Costul pentru transfugi începe de la 2000 de euro.

Comentarii Facebook