Vineri 22 Noiembrie

Să vină plicurile cu bani! Un preot din Ardeal vrea să înlocuiască coroanele din plastic cu bani


Un preot ardelean i-a anunțat pe enoriași să nu mai vină cu coroane de flori cu plicuri cu bani. 

Reprezentanţii bisericii Bucium Poieni vor să o propună enoriaşilor să îi ajute cu bani pe cei care au pierdut pe cineva drag.

Constatăm că în ultima perioadă se renunţă la coroanele confecționate din lemn de brad sau din alte materiale plastice, preferând să-şi exprime sentimentele de solidaritate şi compasiune în alt mod”, au anunțat cei de la Oliviu Botoi, consilier cultural Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia, conform observatornews.ro.

În noiembrie 2022 și primarul comunei Vălişoara, altă comună din Apuseni, a făcut un apel către localnici ca, în loc de coroane de flori, la înmormântare, să pună contravaloarea lor într-un plin şi să o aducă în sprijinul rudelor îndoliate.

De multe îi ia pe nepregătite și vreau să specific, nu e obligație. Cred că ar fi mai bine să le dea o sumă să îi ajute. Știm că cheltuilele sunt mari, dacă a fost bolnavă și a umblat prin spitale, au fost cheltuieli, și cred că e mai bine așa.

Să ajute oamenii, familiile în necaz, cu bani, că sunt mai de folos decât o coroană pe care n-o citește nimeni”, spunea atunci primarul comunei Vălișoară, Camelia Bedea.

Localnicii din Apuseni văd cu ochi buni ideea preoţilor și parohii din judeţele Hunedoara şi Bihor vor să adopte această idee inovatoare.

Și în Cluj-Napoca a fost un astfel de apel, în 2011

Preotul Ioan Roman susținea, în 2011, că decizia ca la înmormântările din Someșeni să nu se mai aducă coroane, ci sa fie donați banii familiei se bazează pe unele tradiții populare.

Ideea nu este a mea. Ideea vine din popor pentru ca, în special la țară, oamenii în astfel de situații se ajuta unii pe ceilalți. De aceea m-am gândit că, mai ales în privința acestor coroane, se face foarte multă risipă. Sunt înmormântări la care se aduc peste 100 de coroane și de aceea ne-am gândit și am hotărât în Consiliul Parohial și în apoi în Adunarea Parohiala ca să îi îndemnăm pe oameni să aducă în loc de coroane într-un plic cateva cuvinte de condoleante si contravaloarea coroanei. Ne-am gândit că în felul acesta putem să ajutăm familiile.

Sunt familii care sunt mai înstărite și care nu ar avea nevoie de acești bani, dar cu acești bani ei pot sa facă milostenie, pe când ceilalți pot sa acopere unele dintre cheltuielile de la înmormântare, care uneori se ridica la peste 10.000 de lei, adică 100 de milioane de lei vechi", a declara preotul Ioan Roman.

Duhovnicul din Someșeni susținea că de cele mai multe coroanele aduse de credincioși sunt furate și florile revandute.

Coroanele se pun pe mormânt și, după cum se știe, familia nici nu are timp să citească ce scrie pe panglicile atașate pe coroane. Pe când, ajungând acasa și deschizand acele plicuri, familia poate să citească acolo câteva dintre gândurile celor care au venit la înmormântare. Bineînțeles, că aceste coroane se pun pe mormânt și, de cele mai multe ori, noaptea mormântul este vandalizat, coroanele sunt furate, florile sunt rupte și revândute. La urmă, cu siguranță că aceste coroane se ard și sunt bani aruncați.

Cei care participă la înmormântare aducând o coroană din respect față de cel adormit nu ajută cu nimic familia, nici pe cel adormit. Mai bine, dacă nu vrea să aducă niciun plic cu condoleanțe, cei 30 de lei sau cei 50 de lei să îi facă milostenie cuiva. Să cumpere o haină pentru un sărac, un medicament pentru un bolnav", a mai explicat părintele Roman.

Credincioșii din Someseni s-au aliniat noilor reguli impuse de biserică și nu au mai dus mai mult de 15 coroane. ”Enoriașii au primit cu bucurie schimbarea și la noi în cartier se practică. Au fost înmormântări la care doar familia aduce câteva coroane, care se pun pe lângă sicriu. Nouă coroane până la 13-15 coroane, în rest toată lumea a acceptat această practică. Sigur că nu voi fi privit de ochi buni de cei care comercializează coroane, dar până la urmă vor înțelege și ei că de fapt fiecare putem fi într-o astfel de situație, pentru că dacă nunțile le pregătim din timp, înmormântările vin pe neașteptate și atunci sigur că și cheltuielile sunt foarte mari și unii rămân chiar săraci după înmormântare", a mai spus atunci Ioan Roman.

Comentarii Facebook