Scandal la un liceu din Oradea! Părinții se revoltă după ce au aflat că Erika Isac va cânta la Balul Bobocilor: „Vi se pare normal?”
Părinții elevilor de la un liceu din Oradea sunt revoltați din cauza artistei care este virală pe internet cu melodia Macarena. Erika Isac urmează să cânte la Balul Bobocilor, dar părinții nu sunt de acord cu lucrul acesta din cauza limbajului vulgar pe care îl folosește în piesele sale.
Aceștia au protestat pe pagina de socializare a școlii și spun că unitățile de învățământ nu pot promova astfel de artiști.
După ce a aflat că Erika Isac e invitată la bal, o mamă a vrut să afle ce părere au ceilalți orădeni dintr-un grup de Facebook.
„Recent fiica mea mi-a cerut bani pentru a merge la Balul Bobocilor unui colegiu din oraș. Crezând că e un eveniment de bun-simț, organizat de o școală până la urmă, mi-am oferit acordul. După câteva zile, o colegă de la munca mi-a povestit că fiica ei i-a cerut de asemenea bani pentru același eveniment, însă aceasta nu a lăsat-o. A constatat că “artista” invitată nu se potrivea în tocmai cu un eveniment extra-școlar din pricina cuvintelor obscene prezente în piesele sale. Va întreb la rândul meu, vi se pare normală/adecvată prezența unui astfel de artist la un eveniment (extra-)școlar ce are în centru copii de clasa a 9-a, de 15 ani? Îmi cer scuze dacă deranjez cu postarea“, a scris mama.
Consiliul Școlar al Colegiului Național Iosif Vulcan a desfășurat un sondaj pe Instagram, întrebând elevii despre preferințele lor referitoare la artistul pe care ar dori să îl vadă și să-l asculte la bal. Majoritatea au optat pentru Erika Isac, scrie ebihoreanul.ro.
„Metoda a fost una transparentă, nu am vrut să alegem noi, cei din consiliu, artistul, ci elevii din școală să spună ce preferă. În sondajul pe Instagram, majoritatea au ales-o pe Erika, așa că am contractat-o. Asta se întâmpla cu vreo 3 luni în urmă, înainte să lanseze piesa «Macarena»”, au declarat pentru BIHOREANUL elevi care fac parte din echipa de organizare a evenimentului.
24 Comentarii
Sunt tare curioasa daca acesti părinți cand ascultau la vremea lor Paraziții ,La Familia, BUG Mafia mai sunt traumatizati si acum,ma gandesc cu groaza cum vor fi saracii adolescenti daca nu o vor asculta la bal pe tipa asta,de parca nu o asculta, si pe altii pe toate retelele de socializare.
Personal mi se pare că-i și faină, bună, cântă superb și o consider o cântăreață și un om de cultură valoros, mult mai mult decât mulți ce v-ați luat tilluri de dottore de pe internet și ați făcut 3 facultăți la ff si particulare sau de stat și v-ați cumpărat diplomele , masteratele și funcțiile de pe vremuri de la birturi direct.
Dacă nu știați asta va fi melodia din campania electorală a lui Boc
Auzi tu, artista :)))
E doar o curvulita in care o sa-si baje cat mai multi *****, apoi ramane singura, ca nici dreq nu o mai ie de nevasta. Generatia noua de wc public, ca ca sa fii ****re iti trebe mai mult decat tate si buci.
@Nepotu: ... e doar Show, tipa chiar face de mancare pe acasa, are sotz (partener stabil) si copil
... disperatii, disperatele si frustratii, frustratele pun botul si maresc turma de urmaritori si sustinatori la astfel de show-uri, si manifestari de can-can vulgar si ieftin pt. masele de mamifere
... restul ignora si isi sfatuiesc si ghideaza… Citeste mai departe
@Nepotu: Bună femeia sclavete, tu ești obișnuit cu alea de pe centura minune a lui bolovan. Asa-i ca te pishi greu, doare și pute tare?
artista :))))
asta este odoar o kworva
atat puteti, ca natie ca si bobor....
Eu zic să fie arestată și condamnată la muncă silnică pe viață și să i se interzică să mai cânte și la fel toate trupele din România care cîntă hip hop, în special pe Cheloo de la Paraziții.
... va fi nevoie de sala mai mare
Erika a fost votată înainte de lansarea piesei Macarena. Eu zic că e safe să meargă la bal dacă artista elimină din repertoriu piesa cu probleme, iar alte piese să rămână și să se bucure toți de eveniment. e ridicol să ratezi un eveniment unic în viață din cauza unei melodii cu doo lătrături vulgare. să n-o cânte pe aia și e în regulă restul.
also,… Citeste mai departe
am citit versurile, să văd cu ochișorii mei ce e acolo. W T F ??? nu, așa ceva nu cânți pe scenă în fața copiilor de 15 ani, dar dacă alte piese sunt mai ok, fie. wtf?
hai să fim serioși, dacă behăia pricesne, n-o băga-n seamă nici mniezo cel vintage. sper să n-o prindă și pe asta cu droguri de mare risc la ea în poșetă pe stradă, cum au pățit gheboasă… Citeste mai departe
Vai si amar ce piesa, morrri de ras :)))))))))
Tipa ii buna rau, dar generatiile se duc pe sfarla :))))))))
@Ovidiu: Isi bune si celelate tipe, am uitat pe sfecific :)))
Demisa conducerea scolii de urgenta dacă nu I anulează venirea între copii...Au avut un profesor înjunghiat,relații sexuale în internat ,consum de droguri.....Alooooo liceul cu copil de 8 ani violat de 2 ori demisa directoarea...ieri ala fumează în clasa dus la politie vine înapoi și bate profesoara ....Va benzinam nu ma stam la discuții cu profesori… Citeste mai departe
@Ciorbă marin: si pentru toate astea si tu esti de vina prin educatia pe care o dai copiilor. Scoala nu-ti educa copilul. Asta o faci TU. Scoala ti-l cultiva . Asta daca esti in stare sa faci diferenta.
@dan: foarte foarte bine zis
@dan: Corect și no comment!
Imi vine sa vomit numai cand aud de feminism.
@daci: ce promoveaza "vedeta" nu e feminism, este o serie de avantaje feminine care se presupune ca ar exista si le-ar dezavantaja. Limbaj vulgar este cam inexistent