Duminica 22 Decembrie

Sfârșit tragic pentru un ardelean care lucra la o firmă de salubritate. Și-a pierdut viața după ce a fost călcat de propriul său coleg


Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost călcat, în timpul programului de lucru, de către colegul său. Cei doi lucrau la o firmă de salubritate din Sibiu.

Cel aflat la volan nu s-a asigurat și nu l-a observat pe colegul său, moment în care a dat cu spatele și l-a lovit. Incidentul s-a produs în Cisnădie, pe strada Brândușei.

„Poliţiştii Serviciului Rutier Sibiu intervin la un accident deosebit de grav, produs în Cisnădie, pe strada Brânduşei. În timp ce efectua manevra de mers înapoi, conducând o autospecială destinată colectării deşeurilor menajere, un sibian în vârstă de 57 de ani, nu ar fi observat că în spatele autovehiculului se află un coleg de-ai săi, accidentându-l”, a transmis, marţi, IPJ Sibiu.

Imediat, la fața locului, a ajuns și un echipaj SMURD cu medic. Victima se afla în stop cardio-respirator, iar salvatorii i-au aplicat manevrele de resuscitare. Din nefericire, s-a declarat decesul.

„A fost găsit un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani care se afla în stop cardio-respirator. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale prezente la faţa locului, aceasta nu a răspuns manevrelelor de resuscitare, astfel medicul de la faţa locului a declarat decesul”, a transmis ISU Sibiu.

Credit FOTO: kozmoat98

Comentarii Facebook