Duminica 22 Decembrie

Șoc anafilactic în Brașov. Un bărbat a leșinat la 5 minute după vaccinare


Încă un caz de șoc anafilactic a fost raportat în Brașov. Un bărbat de 31 de ani a leșinat la 5 minute după ce i-a fost administrată o doză de vaccin Pfizer.

Potrivit Prefecturii Brașov, bărbatul de 31 de ani a prezentat o reacție adversă de tip șoc anafilactic, manifestată prin leșin, paloare tegumentară și hipotensiune. Reacția a apărut la 5 minute după administrarea dozei de vaccin Pfizer-BioNTech.

Vaccinarea s-a efectuat în Centrul de la Spitalul Militar de Urgență ”Regina Maria” Brașov. 

În istoricul medical declarat al pacientului nu au existat antecedente personale patologice și nici istoric alergic”, au transmis reprezentanții Prefecturii.

Șoc anafilactic la 5 minute după vaccinarea cu Pfizer

A fost solicitată intervenția echipei de resuscitare din serviciul UPU, iar bărbatul a fost stabilizat și ulterior supravegheat în Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului. Spre seară, acesta a plecat acasă.

Potrivit Prefecturii Brașov, numărul cazurilor totale de reacții adverse post-vaccinale raportate în județ este de 119, dintre care două severe.

Un tânăr de 23 de ani din Brașov a suferit un şoc anafilactic marți după vaccinarea cu Pfizer-BioNTech.


Comentarii Facebook