Duminica 22 Decembrie

Tărâmul narciselor din Ardeal: Sunt dealuri pline cu narcise, căutate de comercianții de flori din toată țara


Cartierul Podgoria din Oradea devine în fiecare primăvară tărâmul narciselor. Dincolo de pasiune, unii orădeni au început să facă din asta o mică afacere, cultivând florile, pe care apoi le vând la comercianți din întreaga țară.

La începutul primăverii Dealurile Oradei sunt acoperite de un covor galben, fiind sezonul în care înfloresc plantaţiile de narcise. Dacă până acum, ele puteau fi întâlnite doar pe dealuri, crescând fără să le cultive nimeni, de-acum orădenii s-au reorientat, începând să facă din asta o mică afacere. Cultivă florile, chiar şi pe versanţi destul de abrupţi, între pomii fructiferi din livezi, după care le scot la vânzare.

Zona de dealuri cuprinsă între biserica ortodoxă din Podgoria şi limita satului vecin Fughiu este cunoscută printre localnici drept "tărâmul narciselor", datorită numeroaselor plantaţii. Şi o cunosc bine şi comercianţii de flori din toată ţara, care în fiecare primăvară vin şi îşi încarcă dubiţele cu narcise pe care apoi le vând la Iaşi, Bucureşti ori Constanţa, scrie Bihoreanul.

foto.jpeg

Puţini orădeni ştiu, însă, că oraşul lor este furnizor de narcise pentru toată România. De cel puţin trei generaţii, în cartierul Podgoria, localnicii cresc narcise care, în fiecare primăvară, oferă un peisaj unic. De cum începe soarele să încălzească pământul, zeci de mii de flori răsar pe costişe, notează sursa citată.

Majoritatea cultivatorilor de flori din Podgoria de astăzi au moştenit terenurile "îmbibate" cu bulbi de narcise. Nu se știe cine a adus pentru prima dată narcisele aici. Pe dealuri însă, este mai greu să cultivi legume, podgorenii de odinioară au plantat livezi de caişi, piersici ori cireşi, iar ca să folosească eficient pământul, au sădit bulbi de narcise între pomi, asigurându-şi o "roadă" şi primăvara, nu doar vara ori toamna.

hai.jpeg

Foto: Bihoreanul

Comentarii Facebook