Duminica 22 Decembrie

Trotinetele de închiriat, interzise pentru o perioadă nelimitată de timp: Companiile Uber şi Bolt, obligate să le retragă. Ce părere aveți?


Trotinetele de închiriat, interzise pentru o perioadă nelimitată de timp: Companiile Uber şi Bolt, obligate să le retragă din Brașov

Operatorii de trotinete electrice de închiriat, Uber şi Bolt, au fost obligaţi de autoritățile locale să îşi ridice toate vehiculele de pe străzile din Brașov, după ce serviciul a fost suspendat pe o perioadă nedeterminată, informează BZB.ro.

Decizia a fost luată de Comisia de Circulaţie a Primăriei, care a impus interzicerea utilizării trotinetelor electrice până la identificarea unor soluţii clare pentru staţionarea acestora. Scopul principal este evitarea abandonării trotinetelor pe domeniul public, o practică ce a cauzat numeroase probleme.

Până în prezent, utilizatorii puteau lăsa trotinetele oriunde după încheierea curselor, iar acestea erau colectate și redistribuite de angajaţii operatorilor, care se ocupau și de încărcarea și mentenanţa lor. Totuși, lipsa unui sistem bine organizat a condus la numeroase incidente: trotinetele erau frecvent aruncate în tomberoane, vandalizate sau lăsate în locuri care puneau în pericol siguranţa rutieră.

Comisia a decis că este necesară implementarea unor staţii de parcare special amenajate, unde trotinetele să fie depozitate în siguranţă, pentru a preveni astfel de situaţii. Până la realizarea acestor soluţii, serviciul rămâne suspendat.

Reacția companiei Bolt

Reprezentanţii Bolt au explicat că trotinetele vor fi retrase temporar „pe perioada vremii nefavorabile”. Într-un comunicat transmis redacției, aceştia au declarat:

„Avizul de circulație a trotinetelor electrice Bolt în Brașov este valabil până la sfârșitul lunii noiembrie, urmând ca trotinetele să fie retrase pe perioada vremii nefavorabile. Serviciul va putea fi reluat anul viitor în urma avizului emis de Comisia de circulație, în conformitate cu procedurile pe care le-am urmat și în anii precedenți.”

Decizia suspendării și implementarea noilor reguli vor avea un impact asupra utilizatorilor frecvenți ai trotinetelor electrice, dar autoritățile speră că aceasta va contribui la o mai bună gestionare a spațiului public și la creşterea siguranţei în trafic.

Comentarii Facebook