Un atlet de 71 de ani din Ardeal a mers cu bicicleta până în Suedia. A pedalat în total peste 4.300 de km - FOTO


Vasile Hârjoc în vârstă de 71 de ani este un atlet din Cugir, județul Alba, care a mers cu bicicleta de la București până în Paris pentru a vedea deschiderea Jocurilor Olimpice. Acum a parcurs alți 1700 de km până în Suedia, la Göteborg, pentru a concura la festivitatea de deschiere a Campionatului Mondial de Atletism - Masters.

Vasile Hârjoc, campion național la +65 ani la maraton și deținător al mai multor recorduri naționale ale categoriei sale de vârstă, face turul Europei pe bicicletă.

El a pornit la data de 1 Iulie 2024, din București, de la Federația Română de Atletism, pe traseul: București, Ploiești, Brașov, Sibiu, Alba Iulia, Cugir, Deva, Oradea, Budapesta,Viena, Munchen, Strasbourg, Nancy, Sezane, Paris, ajungând în 24 iulie 2024 la ora 12:00 la Arcul de Triumf de pe Champs Elysees.

Pe 26 iulie a luat parte la festivitatea de deschidere a evenimentului, după care a pornit spre Belgia, Olanda, cu destinația Suedia, la CM atletism, unde va alerga: 6 km cros, 10 km alergare pe șosea și Semimaraton, potrivit ziarulunirea.ro.

Vasile Hârjoc4.jpg

Vasile Hârjoc2.jpg

Comentarii Facebook