Un bărbat a cerut ordin de protecție împotriva fostei soții. A aruncat după el cu bucăți de gresie și tablă


Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Hunedoara, a cerut ordin de protecție împotriva fostei soții, după ce aceasta l-a agresat, aruncând după el cu bucăți de gresie și tablă.

Bărbatul a sunat la poliție, luni, și a anunțat că fosta sa soție a venit la apartamentul său și face scandal.

Pe fondul unor neînțelegeri, femeia a mers la geamul apartamentului fostului soț și a aruncat cu o bucată de gresie și o bucată de tablă.

Bărbatul a fost rănit în zona coapsei piciorului stâng și în zona capului.

În data de 02.08.2021, în jurul orei 19:40, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de un bărbat de 51 de ani, din municipiul Hunedoara, cu privire la faptul că fosta soție a venit la apartamentul său și produce scandal.

Patrula de siguranță publică care s-a deplasat la fața locului a luat legătura cu apelantul, care a relatat faptul că, la geamul locuinței sale situate în municipiul Hunedoara, a venit fosta soție, o femeie în vârstă de 47 de ani, din Hunedoara, care, pe fondul unor neînțelegeri a aruncat o bucată de tablă metalică și o bucată de gresie în direcția reclamantului, provocându-i acestuia excoriații la nivelul coapsei piciorului stâng și în zona capului.

De asemenea, bărbatul a mai reclamat că, în timpul acestui incident, i-a fost distrusă plasa anti-insecte de la geamul locuinței”, a transmis IPJ Hunedoara.

Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală din Hunedoara pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

Polițiștii au întocmit chestionarul de evaluare al riscului privind violența în familie, urmând să emită un ordin de protecție provizoriu faţă de femeie.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de violență în familie și distrugere.


Comentarii Facebook