Duminica 22 Decembrie

Un bihorean a dat peste trei pitoni în tomberon când își arunca gunoiul. Două dintre reptile erau vii


Caz șocant la Oradea! În timp ce își ducea gunoiul la tomberon, un bărbat a dat peste trei pitoni, abandonați în țarcul destinat deșeurilor menajere, din cartierul Rogerius din oraș.

Orădeanul a sunat la 112 ca să ceară ajutorul, mai ales că două dintre reptile se mișcau în recipientele în care au fost aruncate. Unul dintre pitoni era regal. Polițiștii au reușit să-l identifice în scurt timp și pe proprietarul șerpilor, potrivit Bihoreanul.

Este vorba de un tânăr de 22 de ani, care susține că i-a aruncat pentru că a crezut că sunt morți. Oamenii legii au însă îndoieli și asta pentru că alături de cutiile de plastic în care au fost lăsați, fostul proprietar le lăsase și mâncare.

Reptilele au fost abandonate în cutii de plastic. Unul era într-adevăr mort, dar ceilalţi trăiesc. Noi vom face verificări ca să aflăm de unde au fost cumpăraţi de persoana care i-a abandonat", a explicat, pentru sursa citată, şeful Gărzii de Mediu Bihor, Sever Şerbănescu.

Comentarii Facebook