Duminica 22 Decembrie

Un elev din Ardeal a avut curajul să conteste nota de 9,55 la matematică, la Evaluarea Națională. Ce a zis după recorectare: „Cu mult sub așteptările mele”


Ștefan Pascu Popa, este absolvent al clasei a 8-a la Școala Gimnazială "Avram Iancu" din Alba Iulia. Elevul a contestat nota primită la Evaluarea Națională, proba de Matematică, după ce a obținut 9,55. Tânărul a fost nemulțumit de rezultat, așa că a cerut recorectarea lucrării.

În urma contestaţiei, Ştefan a obținut încă 0,45 puncte, nota finală fiind 10. 

"A fost un examen de nivel mediu, care necesita multă atenție, iar pregătirea a fost constantă, pe tot parcursul gimnaziului. Rezultatul evaluării naționale la limba și literatura română a fost corect, cel estimat, iar la matematică a fost cu mult sub așteptările mele, cu siguranță că am făcut de 10. Am depus contestație la matematică, iar rezultatul a fost cel pe care îl așteptam. Atât olimpiadele și concursurile școlare, cât și profesorii coordonatori m-au ajutat să am încredere în mine și să ajung la rezultatele dorite. Sunt atras de profilul real al Colegiului Național Horea Cloșca și Crișan", a declarat Ştefan pentru Ziarul Unirea

La proba scrisă de română, tânărul din Alba a obţinut 9.30.

Ștefan este unul din cei doi elevi din Alba care a obținut nota 10 la proba de Matematică din cadrul examenului de Evaluarea Națională 2024, după soluționarea contestațiilor.


Comentarii Facebook