Duminica 22 Decembrie

Un pompier aflat în timpul liber a salvat viața unui bărbat din Cluj


Un bărbat din Cluj, în vârstă de 67 de ani, aflat la Mănăstirea Izbuc, a fost salvat de un pompier bihorean aflat în afara serviciului. 

Clujeanului i s-a făcut rău și a intrat într-o stare de semiconștiență. Potrivit unui comunicat transmis luni de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bihor, colonelul Claudiu Mag, ofiţer în cadrul ISU Bihor, care se afla la mănăstire împreună cu familia sa, a intervenit rapid pentru a-i acorda primul ajutor.

Claudiu se afla cu soţia şi cei doi fii, la Mănăstirea Izbuc, când la un moment dat, în timpul slujbei, a sesizat că se crease agitaţie într-un colţ al bisericii, auzind totodată pe cineva spunând că unui bărbat i s-a făcut rău. Ajuns în câteva secunde lângă victimă, Claudiu a procedat la evaluarea acesteia, constatând că bărbatul, aşezat în genunchi, cu capul lipit de podea, se afla în stare de semiconştienţă. După ce, cu ajutorul unui alt om de bine, a scos victima din biserică, ofiţerul i-a acordat primul ajutor, astfel că aceasta a început să-şi revină şi să reacţioneze la stimulii verbali", se arată în comunicatul ISU Bihor. 

Bărbatul a sunat la 112 și a oferit detalii despre starea bărbatului căruia i s-a făcut rău la Mănăstirea Izbuc. 

Colonel Claudiu Mag, în vârstă de 44 de ani, este pompier militar de 22 de ani, în prezent ocupând funcţia de ofiţer specialist în cadrul Serviciului Pregătire pentru Intervenţie şi Rezilienţa Comunităţilor al ISU Bihor.

"Claudiu este căsătorit şi are doi copii, cărora le-a sădit în suflet şi în sistemul de valori morale, încă din fragedă pruncie, dragostea faţă de semeni şi principiile prin care aceasta se manifestă", au mai transmis reprezentanţii ISU.



Comentarii Facebook